Bogdana, Eu, Dumnezeu, te binecuvintez din ceruri de lumini,
Ca viața lui Hristos cu totul s-o închini.
Împăratul Slavei îți vorbește, să-ți aducă mângâiere,
Să crezi cu tărie și putere că acesta este Cuvânt ceresc,
Ca să vă arăt cât vă iubesc.
Bat nevăzut la inima voastră, ca să Mă iubiți
Şi voi nu Mă primiți!
Acum vă trimit Cuvântul Meu chiar scris,
Înainte de a veni peste voi mare greu.
Să văd, vă îndreptați?
V-amdat toată libertatea să vă pocăiți,
Sănu Mămairăstigniți și spre ceruri să vă ridicați.
Voi care aveți să vă simțiți, că pe linia cea dreaptă a lui Hristos,
Încă nici până azi, nu sunteți porniți.
Eu vă spun să vă îndreptați! Cu Mine să vă cuminecați!
Pe Mine mai mult să Mă predicați!
Voi, bătrânilor, în mănăstire cât ați stat, cu ce ați progresat?
Cu ce acum bun vă aflați, dacă sunteți dezbinați?
Că voi cu ură, nu cu dragoste-Mi slujiți.
Cu Sfântul Sânge și cu Trupul Meu, penimeninuîmpărtășiți.
De ce talantul și Prea Sfântul Meu Trup la lume nu l-ați dat?
De ce, ca pe un răufăcător, în chivot Mă țineți încuiat?
Cu ce v-am greșit Eu? Cu ce v-am spurcat?
Oare Eu, vouă, ce v-am făcut, de Mă urâți atât de mult?
Crezut-ați, oare?
Că Împăratul Slavei, lipsit mereu de mângâiere,
Născut în iesle, mort pe Cruce,
E lipsit de putere, pentru că-I smerit?
Eu am înviat! Sunt Dumnezeu, pe pământ nu v-am osândit,
Deși Mi s-a dat toată puterea în cer și pe pământ.
Dar v-aștept în cer, sus, ca să vă întreb:
Trupul Meu unde l-ați pus?
Cuvântul ceresc dacă nu-l credeți,
Scriptura cum s-a scris, să-mi spuneți?
Profeții cum au prorocit?
Vedeți viețile sfinților, le-ați recitit?
Citiți-ați voi, în Vechiul și în Noul Testament, cum M-am întrupat?
Chip de rob luând, într-adevăr în trup ca voi M-am arătat.
Dar am fost trup ceresc, ca pe toți să vă mântuiesc,
Că-s trupuri cerești și pământești.
Moarte pe pământ am luat, am fost moartea morții și învierea vieții,
M-am înălțat la cer sus, ca tot genunchiul să se plece lui Iisus.
Cu adevărat să știți prea bine, că Eu vorbesc Întrupat
Cu totul de satana să vă lepădați,
Pe aproapele vostru să nu-l mai judecați.
Pe aleșii Mei și voi între voi să nu vă mai clevetiți,
Că să știți că pe Însuși Iisus Hristos judecați,
Pe Mine din nou la răstignire Mă osândiți, Mă condamnați.
Dar, voi, oare, cu Dumnezeul vostru nu vreți să vorbiți?
Ia stați puțin, meditați și serios vă gândiți,
În sobor sfânt cu toții, ca pe vremuri, vă adunați.
Cu dragoste și cu râvnă să vă întrebați:
De ce pe Mine nu Mă dați? De ce nu vă cuminecați?
Că Eu pentru păcătoși M-am răstignit, că pe voi mult v-am iubit.
În sufletul vostru nu Mă primiți?
Voi dacă Mă luați, ziceți că păcătuiți.
Iar pe cei pe care Eu îi iubesc, voi cu ură i-ați prigonit
Şi departe i-ați surghiunit.
Voi în Vladimirești n-ați crezut o parte,
Că v-a orbit litera, v-ați luat după carte.
Însă acolo a fost lucrarea Mea, în curând veți vedea.
A fost Ierusalimul ceresc, al Maicii Mele Prea Sfinte,
Pe locul sfânt, acolo Eu am lucrat,
Pecetea Mea am pus prin mărturisire și împărtășit,
Am mântuit pe cei ce au venit și M-au iubit.
Voi mereu în cărțile voastre citiți,
Dar de ce nu vreți să împărtășiți? Încă și pe alții izgoniți?
Căutați și controlați, unde spune în vreo carte,
De Mine Şi de Euharistie să stați departe?
De ce lumii nu Mă dați? De ce iar Mă condamnați?
Oare pentru că au făcut sinoade tâlhărești,
Au închis mila Mea și porțile cerești?
Au spus episcopii și patriarhii de azi,
Să-Mi facă în necaz și păgânii haz, ca pe Mine să nu Mă dați?
Pe oile Mele și voi, păstorii, mai rar să vă cuminecați?
Eu Însuși Împăratul Slavei de Sus,
Hristos-Mesia-Iisus, spun cu putere:
Cine nu M-ascultă, curând piere!
Spun Cuvânt ceresc, pentru că vă iubesc,
Toată lumea și neamul românesc întreg,
Eu din cer o dezleg, o iert,
Cu har o înflăcărez, cu iubire o binecuvintez,
Ca toții să se cuminece măcar din duminică în duminică!
De ce M-am întrupat? De ce chinuri am răbdat?
De ce M-am răstignit și pentru oi am fost rănit?
De ce mereu și azi sunt bârfit? De ce sunt azi judecat?
Ce rău v-am făcut?
Smerit în iesle M-am născut, voi M-ați pecetluit
Şi în mănăstirea voastră M-ați osândit.
Cu canoane false și rău înțelese M-ați împovărat,
Cu spinii patimilor voastre din nou M-ați încoronat,
Pe Mine, al cerurilor Împărat!
Eu Crucea în spate am dus și sunt Domnul Iisus!
Dar pentru ce am mai pătimit?
Pentru ce între tâlhari sunt rănit?
Oare, nu ca pe voi să vă ridic?
Spre ceruri sus, să vă dau avânt.
Cu ce am greșit, starețe?
De ce Mă consideri cu cei fărădelege și Mă crezi rău?
Te îndemn să te cumineci cu Trupul Meu,
Ca tu și pe tot soborul sus la cer să-l ridici.
Să nu Mă mai prigoniți, ci să Mă iubiți,
Până nu trimit al Meu amarnic bici.
Zilnic să vă împărtășiți,
Evanghelia în fiecare sărbătoare s-o propovăduiți.
La tot soborul citești, dacă vrei să te mai mântuiești
Și să nu te osândești.
Ai să vezi ce pahar greu vei sorbi,
Pentru că nu împarți paharul Meu.
Profeții oare i-ai citit, cum se cuminecau zilnic?
Oare în viețile sfinților n-ai găsit?
Cum proniator Eu pururea am lucrat,
Cum la aleșii Mei mereu M-am arătat.
Legătura cu Biserica în cuvânt, în vedenii, în minuni am ținut-o,
În teofanii Mă vedeau și așa grija tuturor am avut-o.
Sfântului Haralambie, prin calul cel iscusit,
Cuvânt ceresc ca acesta i-am vorbit.
Sfântului Mamant, prin leu, i-am vorbit cu dor chiar Eu!
Socotește-te întru tine, asta o știi prea bine,
Că și prin asin, am adus lui Balaam revelația din plin.
De ce dai îndărăt și pogori mereu la vale?
Cărturare, n-ai citit, prin câte animale sălbatice, de neîmblânzit,
Către neamul omenesc cu râvnă am vorbit?
Că-n Nazaret e ceva bun! Astea, nu ți le mai spun!
Îți spun însă: Așa mare cum te socotești, cu trezvie să te trezești!
Să învii din somnul morții, până nu te osândești!
Oare nu v-ați gândit? Cât de mult Eu v-am iubit?
Cum în sudori și sânge pentru voi, M-am răstignit?
Cum am fost socotit mereu între tâlhari
Şi ieri și azi am fost cu tâlharii, bârfit de cei mari!
Iar Eu v-am iertat și păcat nu v-am socotit,
Că am vrut și-am dorit, de M-am jertfit.
Eu pe voi v-am ridicat, Trupul jertfă Eu l-am dat,
Cu Sângele Meu v-am adăpat, să vă izbăvesc de păcat,
Dar voi țineți în chivot Trupul Meu sfârtecat,
Ca și Pilat pe Crucea grea voi M-ați lăsat, la lume nu M-ați dat.
Toți astăzi M-au bârfit, cununi de spini Mi-au împletit,
Cu bice M-au bătut, o masă de carne vie M-au făcut!
La stâlpul de tortură, M-au chinuit cu ură!
Toți mereu Mă bârfeau, Eu și azi sub lovituri stau,
Numai pe voi să vă ridic.
Ai Mei pururea să fiți, pe Mine să Mă primiți!
Ce vă cer Eu, nu e greu!
Ce canoane v-am dat Eu, Mântuitorul Iisus Hristos?
Voi singuri să vă întrebați serios!
Eu vă spun acum: Sunt Iisus, Împăratul Slavei de Sus,
Şi azi vorbesc așa de des, printr-un mare și sfânt suflet ales,
Ca să aveți de știre,
Canoanele sunt dragoste cerească, iubire, curaj și bărbăție
Contra vrăjmașului, smerenie și rugă,
Mai ales acum în vremuri de bejenie.
Nădejde mare și credință,
Dar mai ales silință, evlavie către cele sfinte.
Tatăl Meu atât de mult v-a iubit,
Că pentru voi, toți, M-a dat jertfă pe Mine știți prea bine,
M-a părăsit pe cruce rănit, M-a lăsat pentru pătimit,
Pe voi ca să vă ridic.
Eu vă cer și vă întreb: ce-ați făcut cu Trupul Meu?
De ce în sfântul chivot Mă țineți?
Şi acolo ca în temniță Mă încuiați?
Şi la lume deloc nu Mă dați?
M-am lăsat pe mâna voastră ca un miel spre junghiere,
Iară voi vă bateți joc de Mine, M-adăpați cu oțet și fiere.
Da voi să vă uitați la canoane acum,
Ia citiți, în Duhul lui Dumnezeu, cu atenție, pe Sfinții Părinți
Ce canoane au făcut, ei, care M-au iubit așa de mult,
Spus-au, să nu vă împărtășiți?
Sfântul Vasile cel Mare a canonisit din greu,
Nu să nu vă împărtășiți, ci să nu păcătuiți.
Că doar nu M-a canonisit pe Mine și împărtășania,
Ci păcatul, ca să nu cădeți în recidivă, să nu mai faceți altul.
Ori mamona ori Dumnezeu!
Dacă nu vă-mpărtășiți cu Mine în fiecare zi,
Atunci cu cine sunteți, dacă nu cu satan,
Căci pe Mine Mă dați din an în an!
Că voi dacă nu vă împărtășiți, mai rău păcătuiți.
Deci de Mine să vă apropiați!
Voi, în mănăstire care sunteți, viață de sfânt trebuie să duceți!
Dar vai, nu sunteți întăriți și nici înduhovniciți,
Vă faceți singuri blestem, ați ajuns mai rău ca mirenii.
Eu vă întreb acum:
Să vă gândiți și când vă culcați și când mergeți la drum,
Că acesta e Cuvânt ceresc chiar de Hristos făcut,
Nu de la oameni, nu-i pământesc, ci Eu v-aștept de mult.
Să nu gândiți că-i scris de vreun poet sau vreun înțelept,
Sau din înțelepciune pământească,
Ci este înțelepciune cerească, dumnezeiască.
Voi nu mai credeți acum în minunile care sunt,
Că Eu nu M-am schimbat, Același sunt.
Descoperirile se lucrează și azi pe pământ,
Între voi prin vreun sfânt.
Eu pe tine, starețe Isaie, te întreb: Ce ți-am greșit Eu, ție?
Unde-s fiii mei care M-au iubit?
De ce i-ai junghiat ca pe niște miei?
De ce pe drumuri i-ai zvârlit? C-o să pățiți curând și voi la fel!
La asta oare nu te-ai gândit? De ce așa de rău i-ai prigonit?
Pe toți bețivii și răii îi ții, pe Moroșan de stăreție l-ai învrednicit,
Iar sfinții Mei i-ai osândit?
Voi în Vladimirești n-ați crezut, o parte din voi l-ați hulit prea mult,
De ce ați făcut din casa Mea peșteră de hoți?
Ce am cerut Eu la preoți?
De ce nu credeți în predica iubitului Meu Ioan?
Şi-n lucrurile ce Eu acolo le făceam?
În vedenii Veronicăi Eu și Maica Mea cu adevărat M-arătam.
Lumea simplă îmi striga Osana, iar Bogdana Mă hulea!
Că Ioan când cu dor predica, pe Mine de pe Cruce Mă dezlega,
Când în bloc pe toți el împărtășea, de pe Cruce Mă cobora,
Rănile Îmi vindeca, la ceruri Mă ridica,
Toate rănile și durerile-Mi alina, așa de mult Mă iubea.
Cu Veronica când vorbeam Eu,
Ea tot dinainte știa de la Dumnezeu.
Toată lucrarea sfântă de acolo, Eu o am condus,
Voi gândiți că Vladimireștiul s-a distrus?
Dar gândiți la Mine, când mă zbăteam pe Cruce răstignit,
Știți prea bine, cum și Tatăl Meu M-a părăsit!
Cum ziceau toți și Mă huleau: De-ar fi Hristos, să se dea jos!
De ce s-a lăsat răstignit și aruncat?
De ce la proces n-a câștigat? De ce-i și azi judecat?
Dacă vină nu i-a găsit, atunci de ce a fost osândit?
Să se pogoare, dacă-i tare!
Dacă pe Mine M-au judecat strâmb, oare pe aleșii Mei să-i plângă?
Voi ce păziți în mănăstire? Nu citiți vieți de sfinți?
Nu e ziua calendarul și sinaxarul plin de suferinți?
Vedeți, sau sunteți orbiți?
Nu vă bucurați că ai Mei sfinți, din Vladimirești,
Sunt de oameni lepădați, dar de Mine încununați!
Eu Însumi n-am avut loc și-am adus pe pământ al iubirii foc,
De aceea pentru că ei n-au loc, este încă o dovadă în plus,
Că nu sunt de pe acest pământ.
Ci au urmat până la moarte al Meu sfânt și veșnic cuvânt.
Oile Mele scumpe, cu Trupul și Sângele Meu
S-au cuminecat mereu,
La toată lumea M-au dat ca pe-un talant,
Şi ei M-au luat, cât de Bun sunt M-au gustat.
Cum nu credeți voi în teofanii și totuși prestați ale voastre prostii?
Căci atunci când vă preoțiți și vă hirotonisiți,
Voi Duhul Sfânt primiți.
Că Duhul Sfânt, nici arhiereii, nici voi,
Care gândiți numai la pământ, Nu-l vedeți
Și totuși că sunteți preoți vă făliți și credeți.
Baîncășipeste Minerepedestăpânirepunețiși Măînchideți
Şi pe bani Mă vindeți!
Că nu primiți la mărturisit fără ca să vă fi plătit,
Nu vedeți și totuși credeți,
Ba încă trufaș vă încredeți că sunteți preoți, diaconi
Dar v-am făcut draconi.
Iar acum că vedeți prea bine,
Că Dumnezeu Cuvântul Vorbește și S-arată și nu credeți?
Eu vă cer: Pocăințan-omaiamânați,
Cu Mine Euharisticvăcuminecați, mereu să vă spovediți!
Calea Mea urmați, poruncile să le pliniți!
Pe Mine să Mă iubiți, la Maica Mea să vă rugați!
Fiți fii ai împărăției cerurilor, ci nu robi sau argați.
De ce voi între voi nu vă iubiți?
De ce în numele Meu, nici măcar doi sau 3 nu vă numiți?
Păgânii pentru satana se unesc,
Iar voi amar vă mai împotmoliți.
Doar pe această cale ați pornit,
Ca în Eden v-am așezat în casa Mea și chiar voi m-ați pironit!
V-am dat pe mână „Grijania” ca să vă împărtășiți
Și ați luat griji lumești,
De ce contra lui Dumnezeu luptați?
De ce împărtășania acum, la sfârșitul lumii, n-o dați?
De ce mai munciți ca robii lui Faraon în Egipt
Şi singuri în muncile iadului vă osândiți?
De ce nu ridicați ochii la Mine, la Iisus, în cer sus?
Sfânta Scriptură pe baza căreia voi trăiți, oare voi o mai citiți?
În sfintele mănăstiri, pentru ea mai sunteți tolerați și îngăduiți.
Controlați mai întâi împărăția cerurilor
Și pe Preabunul Dumnezeu
Şi toate celelalte s-or adăuga, că Eu pe toți vă am în grija Mea.
Păsările cerului, ca îngerii, înaripate, în părăsire nu-s lăsate.
Cănicinuseamănă, nicinuseceră, nicinuadunăînhambare,
Şi toate au ce mânca, vremelnică mâncare.
De ce nu lucrați cât mai e ziuă, pentru hrana cea nepieritoare?
Voi nu faceți voia Mea, de aceea niciodată nu veți avea,
Căci scris este și Eu vă vorbesc din nou cu dor,
Păsările au cuiburi și vulpile au vizuinile lor.
Scriptura o credeți neactuală și învechită,
De aceea vorba Mea cea vie, de-acum, măcar să fie primită.
Voi nu faceți nimic pentru cer,
Cu totul de Cuvânt v-ați depărtat
Și vă îngrijiți mai mult de plăceri.
Şi al vostru umblet e mai mult pentru trup, decât pentru suflet.
O, cu câtă durere și dor vă spun, cu dragoste mare!
Că sunt Împăratul Slavei
Și la toți, cei de azi, vă dau iertare!
Cămultvăiubesc, ca petâlharuldepecrucesăvământuiesc,
La ceruri vreau să vă ridic, dar măcar vă mișcați și voi un pic!
Însă văd, că pentru mântuire nu vreți să faceți nimic!
Eu știu ce vă gândiți, că prin Cuvântul acesta ceresc,
Vă dau iar ocazia să Mă huliți,
Însă de data asta stați și vă gândiți ce-i greșit?
Ce-i întru Mine vrednic de osândit?
Dacă sunt Cuvânt, n-am voie să vă vorbesc,
Ca să vă arăt cât vă iubesc?
Ce canoane am dat Eu tâlharului care M-a cunoscut?
Că-s Dumnezeu și M-a rugat,
Pe Cruce l-am dezlegat, în aceeași zi chiar în Rai l-am cuminecat.
Ce canoane am dat Eu desfrânatei,
Ca să poată să se împărtășească?
I-am spus ca de-acum să nu mai greșească!
Iar femeilor le spuneți că sunt necurate?
Însă femeia în scurgerea sângelui s-a atins de Mine
Și s-a izbăvit de toate.
Şi am fost și sunt și voi fi Împăratul Slavei,
Caredin Evanghelia Mea
La toată lumea tainic, acum la sfârșit, voi propovădui,
Cum poate știința să comunice
Prin telefon, telegrafie, televiziune,
Oare nu pot cu atât mai mult să predic Cuvânt ceresc pe viu?
Nu pe mort ca voi, ci printr-o minune.
Stați și vă gândiți: cum auzeau Cuvântul Sfinții Părinți?
Cum îi pășteau ca pe miei, luau Sfintele Taine cu ei,
Zilnic ei se cuminecau, pe palma lor Mă luau
Şi doar tot oameni erau.
Iar voi cât de mult v-ați depărtat,
În Casa Mea sunt ca un străin și voi de Mine v-ați înstrăinat,
Că nu chemați pe nimeni la cuminecat,
Deși potirul în sfintele uși, zilnic l-ați arătat.
Oare mai scump este pentru voi potirul, decât a Mele oi?
Metalul are nevoie să se cuminece?
Şi în el Trupul Meu să stea?
Dar voi, care sunteți chipul și asemănarea Mea,
Oare sunteți ai altuia? Oare nu sunteți asemănarea Mea?
V-am făcut alt chip?
Ia spuneți: de ce în chivotul rece pe Mine Mă țineți?
Dar în mintea voastră de ce nu M-aveți,
Deși citiți și slujiți zicând: „Noi avem mintea lui Hristos!”,
Iar inima vă e atât de goală deși zice: „Sus să avem inimile!”
De ce nu Mă primiți în inimă, în trupul vostru,
Ca într-un potir, să Mă țineți?
Mintea la Mine s-o aveți, la Mine privirea mereu s-o țintuiți.
Dacă nu vă îndreptați
Și totuși nici de-acum nu vă cuminecați,
Să știți că mare nenorocire, o să simțiți.
Cu ochii de tină, o să vedeți peste voi ce-o să vină,
Dar voi stați nepăsători, zicând că vremea se tot amână,
Până ce o să vedeți, că piatră pe piatră n-o să rămână!
Voi nu vă gândiți la creatura Mea?
Oare nu socotiți ca să-Mi mulțumiți, ce v-am dat?
Cum v-am scos din neființă și-am sădit în voi un dar.
Amintiți-vă de Creator!
Ridicați-vă ochii la cer, până nu vedeți cum toate pier!
Al vostru scump Creator, vă vorbește cu nespus dor,
Că sunt viu și lucrător!
Vă cer și vă rog să vă dați seamă, Eu sunt viu și vorbesc!
V-am dat s-aibă grijă a Mea Mamă,
Precum în taină M-am născut,
Tot așa și Cuvânt ceresc, azi am făcut.
Cu aceeași putere cerească de demult, Eu în veci Același sunt!
Eu nu v-am părăsit, nu v-am lăsat nici până azi orfani,
Deși voi lumea n-ați împărtășit și Mă vindeți pe bani.
Şi voi fi cu voi pân’ la sfârșit, Cuvântul nu tace ci-i mereu vorbit.
Revelația în toate timpurile proniator am descoperit,
Deci cu atât mai mult în aceste timpuri grele,
Care peste voi au venit.
Voi oare ați gândit, Eu cum am venit?
Cine a știut de Mine, când M-am născut?
Decât cei 3 magi de la răsărit.
Ştiți că Eu de la început, am fost prigonit?
În lume n-am avut loc și capul unde să-L plec, străin și azi trec.
Voi nu vă amintiți de Patimile Mele? O, cât au fost de grele!
Cât am suferit și sufăr pentru că v-am iubit!
Omul durerilor am fost pe pământ!
Când sunteți și voi în suferinți,
Amintiți-vă durerea Domnului Sfânt.
Sau în întristarea voastră când zdrobiți sunteți,
Patimile Mele în față mereu să le aveți.
Eu după 3 zile după ce M-am născut,
Fost-am căutat și prigonit prea mult.
În Egipt am fost prigonit,
Ca și cei pe care, voi, i-ați dat afară M-au surghiunit.
De Irod mereu am fost căutat,
Cum voi în dureri sudori, lacrimi și sânge dați,
Pe cei ce s-au cuminecat.
Viața din greu Mi-am dus, chiar și azi în ceruri sus,
Când văd că sunt bârfit, chiar de voi ce v-am iubit,
O, ce mult m-ați mai ocărât!
Bat și prin acest Cuvânt la poarta voastră
De ce nu M-ați primit? Cu ce oare așa de rău v-am greșit?
Vă gândiți cum Eu și toți sfinții purtători de Dumnezeu,
Purtau la ei „Sfinte”, oare s-au știut dinainte? Nu!
Ci în mare taină s-au născut,
Tot astfel nici Hristos n-a fost cunoscut.
Şi dacă Eu am venit astfel smerit, Eu al Slavei Împărat
Tot așa să credeți cu adevărat, că cei 3 sfinți sunt pe pământ,
Chiar și-n mănăstirea voastră au predicat cuvânt!
Voi îi știți sau nu-i știți, dar o să auziți!
Eu am fost Fiul lui Dumnezeu al cerurilor Împărat
Şi pe pământ cât am stat Eu, Hristos Iisus,
Rana voastră am dus și pe toți cu Rănile Mele v-am vindecat.
Eu vă spun, măcar acum să Mă înțelegeți
Și păcatele să vi le plângeți.
Controlați cu Scriptura și cu Tradiția Mea ce am spus greșit,
Cu ce v-am smintit de v-ați poticnit.
În acest Cuvânt ceresc să credeți cu adevărat,
Acesta-i Cuvântul ceresc,
Că multe pentru voi în taină amar se gătesc.
Nu Mă obligați să vă pedepsesc! Eu vreau cu dor să vă primesc!
Nu vedeți cât vă iubesc?
Că atâta Mă înjosesc, de vă trimit Cuvânt viu revelator-ceresc!
Cât de mult Eu Mă smeresc!
Voi Mie cu dragoste slujiți,
Pe mâinile voastre, care-s praf și cenușă,
Fără nici o vină, Eu sunt Dumnezeu, iar voi sunteți tină.
Vrăjitoarelor și spiritiștilor, satan le vorbește,
Iar pe Mine, cine oare Mă oprește?
Voi nu vreți să Mă primiți,
Dar de pe spinarea Mea, în Casa Mea și în numele Meu trăiți!
Nu vă cuminecați, mai mult de cele trecătoare vă ocupați,
De deșertăciunea deșertăciunilor, voi vă îngrijiți.
Am ajuns Eu să Mă smeresc,
Eu vă rog, că vă iubesc, vă vorbesc așa, dar nu Întrupat,
Ci numai în Cuvinte, ca prin profeți
Și apostoli și sfinți mai dinainte.
Dacă voi nu credeți Scriptura și acest smerit Cuvânt ceresc,
Veți trăi și o să vedeți câte supărări o să mai aveți.
Întristări mari și chin, dureri, lacrimi și plâns,
Care vin asupra voastră din senin.
De abia atunci o să vă gândiți și o să vă căiți,
Că nu v-ați conformat
Și n-ați băgat în seamă Cuvântul cerescului Împărat.
Să nu-l rupeți, ci soborul tot să vă strângeți.
Că altfel iar Mă răstigniți,
Din nou în mâini și-n picioare cuie-Mi bateți
Ca și Caiafa și Pilat Mă osândiți, dacă-l rupeți și-l azvârliți.
Să nu credeți că-i scris de cineva ca-n vis
Sau de vreo înțelepciune pământească
Ci e chiar vocea Mea cerească.
Eu acestea vă spun și nu Mă rușinez, de a vă numi ai Mei frați,
Calea Mea s-o urmați, viața spre cer s-o îndreptați,
Că mult nu mai sunteți răbdați.
Să nu vă mai dușmăniți, ci să vă iubiți,
Precum Eu pe Tatăl și pe voi vă iubesc,
Să nu mai clevetiți, să vă împărtășiți.
Ființa voastră Eu să vă fiu, care sunt veșnic lucrător și viu!
Maica Mea care pururea se roagă
Și plânge pentru voi este îndurerată,
Că de voi deloc nu-i ascultată.
Ea pururea stă de voi alăturea. O, cât este durerea Mea!
Inima-n voi azi să crească,
Să vă gândiți că aveți binecuvântare cerească,
Chiar de la Împăratul Slavei,
Care ține toată creatura și pe voi, pe care vreau să vă număr,
Nu între capre sau țapi, ci între oi!
Eu vă binecuvintez, încă Mă mai smeresc,
Dar deschid gura și-ncep din nou să vă vorbesc,
Că altfel la judecată pe toți în iad,
De pe acum ar trebui să vă osândesc,
Vă vorbesc Eu, care chiar globul pământesc pe mână îl sprijinesc.
Calea Mea și poruncile să le păziți,
În numele Meu toți să vă uniți,
Ca niște potire pline de har să fiți.
Dac-ați avut fericirea să primiți Cuvântul Meu,
Între voi nimic rău să nu mai fie,
Decât dragoste în Hristos și cerească bucurie,
Să fiți în unire spre fericire, să vă gândiți
Și să vă iubiți cum Eu v-am iubit,
Şi încă nu vă prăpădesc, că încă vă mai iubesc.
Eu pe nimeni nu osândesc, ci pe toți la Mine,
Întru pocăință, primesc.
La potir toată lumea vreau să vină, nici vouă nu vă sunt vină.
Eu vă spun cu toți să vă treziți, ca să nu fiți pedepsiți!
Calea Euharistiei păziți, cât o să vă las să-Mi mai slujiți.
Slujitorii Mei vreau să vă numiți: creștini și sfinți.
Frică de oameni sau de urgie să nu vă fie,
Vai și amar când voi veni, starețe, Eu vădit la tine,
Să vezi ce înseamnă frica de Mine!
Toți o să vă dați seama de timpul pierdut.
De har și de lumină, cu ele ce-ați lucrat și ce-ați făcut?
Voi să vă treziți, căci cu Mine citind acum vorbiți.
Deși vă știu înrăiți. Eu vă îndemn, că dacă nu urmați,
Singuri voi vă condamnați, cu canoanele voastre vă legați.
Eu vă binecuvintez, loc în ceruri vă păstrez,
Dacă pe linia cea dreaptă a lui Hristos veți vrea voi să mergeți.
Eu vă poruncesc la țintă să ajungeți,
Grabnică îndreptare cu toții să aveți,
La tot norodul în Sfânta Biserică spuneți! Amin!

(Cuvânt extras din „Cuvinte cerești, vol. 1” – Ieroschimonahul Nil Dorobanțu, pag. 7 – 21, editura Floarea de April)