Eu vă scriu ce am văzut, cerul tot l-am colindat
Și Domnul mi-a poruncit să vă scriu.
Ce am văzut și am auzit, că Domnul mult v-a iubit
Și nu pot ca să o țin, căci mi-e sufletul plin.
Toți să citiți, cu înțelepciune cerească să gândiți,
Ca măcar în ceasul al 9-lea să vă pocăiți!
Și eu nu pot tăcea, că Domnul mi-a spus așa:
De ce, oare, voi învățați? De ce cărțile le controlați?
Și de ce totuși Domnului nu-I urmați?
Cu dragoste, cu frică și cutremur, să vă cutremurați!
Eu vă spun, că am văzut, când în răpire am zăcut,
Domnul mi-a vorbit, ca Daniil m-am trezit
Și L-am văzut trist pe Domnul și plângând,
Cu Sfântul Sânge din Rănile Lui curgând.
Că toți preoții, care sunt îmbrăcați  în veșmintele lui Hristos,
Sus s-au ridicat, iar pe Domnul L-au trântit jos,
L-au pecetluit,  pe norod au mințit.
Că pe Domnul nu L-au dat, să-L ia toți la cuminecat,
Ca în vremea de altădat’, când Euharistia s-a întemeiat.
Sunt suflete însetate,  mor fără lumânare și necuminecate.
Că preoți, farisei, cărturari și ai preoților mai mari,
Cu false canoane le leagă, plânge Ortodoxia întreagă.
Mi-a vorbit Domnul, ca vouă și la tot omul, să vă spun
Și să vă întreb, dacă mai aveți mintea și sufletul întreg:
Pe cine Hristos n-a iertat?
Mi-a spus să vă întreb prea bine:
Dat-a El pe cineva afară? Și pe cine?
Când  pe Iuda a vrut să-l mântuiască și pe mine și pe voi,
Pe toti păcătoșii a izbăvit, cu tâlharii s-a socotit,
Numai pe noi, păcătoșii, să ne fi mântuit.
Pe bolnavi a vindecat, chiar și orbilor vedere a dat.
Pe șchiopi a ridicat, învieri, vindecări și minuni a făcut,
Dar tot într-o iesle și pe-o Cruce însângerată, gol a zăcut.
Scotea din toți diavolii și în porci și în mare îi afunda,
Dar cărturarul Îl judeca. Toți Îl judecau și amar Îl condamnau.
Spuneau că demon are, Dumnezeul Cel Preaînalt,
Care-a făcut cer și pământ și mare, dar nu-L urmau, ci-L urau
Cugetau în inima lor: cu Domnul diavolilor învie și deschide ochii orbilor.
De asta vă spun, că Dumnezeu a vorbit întristat,
Cum de pe pământ a înviat și S-a înălțat,
Îndurerat a vorbit în cer și rănit,
Că pe pământ, numai răni a găsit.
Și mi-a spus: Însuși Dumnezeu, Hristos; Mesia, Iisus!
Că toate din Scripturi s-au împlinit și vremea vremii a venit.
Iar El din nou, ca în Samaria și la ghergheseni,
E alungat, pecetluit și prigonit.
Unde a scris Dumnezeu, că porunca iubirii, jugul Său este greu?
Unde a scris El, ca să nu se cuminece creștinii,
Măcar în sărbători și duminici?
Unde spune Domnul, să nu se împărtășească omul,
Care, întru Hristos, vrea să crească?
Deci voi, care învățați și scrieți, cu atenție și iubire,
Dacă citiți, veți descoperi, că Domnul a spus că muriți,
De nu vreți să vă împărtășiți.
Unde este, oare, scris? În care Scriptură, Tradiție, de Hristos,
Pe care voi L-ați pogorât așa de jos, ca să nu cuminecați?
Pe cei goi, flămânzi și însetați? Oricât ați căuta, nu aflați!
Ci este scris:  Cine cu Trupul și Sângele Său nu se va cumineca,
Chiar de-a învățat, ca voi, un car de carte, parte cu El  nu va avea.
De asta vă grăiesc Eu acum și vă vorbesc,
Că am grăit în vedenii fiului omenesc (Pilde 88, 19).
Că toată țara, cu Logosul și Cuvântul întrupat,
Eu Însumi am colindat.
Eu, al Slavei Împărat, vă spun în foi cuvânt,
Eu, Care și pe voi v-am creat, să vă cutremurați!
Voi tot învățați să discutați,
Dar nu vă cuminecați, nici voi, nici pe alții.
Vă spun Eu, Dumnezeu: Nimic în fața Mea nu contează,
Tot ce se lucrează și ce învățați, dacă n-aveți mintea trează,
Când cântați, învățați, sau meditați.
Păcatele să vi le plângeți, pe calea Vieții să mergeți!
Voi, Institutul întreg, sunteți tot o mână de țărână
Și,  împreună cu globul pământesc, vă țin pe a Mea Mână,
Iar puterea voastră e până la mormânt, dar amarnic se dărâmă,
Pentru că nu dați din Euharistia Mea, la cei flămânzi și însetați,
Măcar o fărâmă în fiecare săptămână.
Voi nici nu Mă cunoașteți,  pe oile Mele cu nevrednicie pașteți.
Că orb pe orb se duce în groapă, dacă din Izvorul viu nu se adapă.
De aceea, cât sunteți voi de mari,
Totuși, cei mai mici  vor face de rușine pe cei mai tari,
Iar cei mai slabi, vor face de rușine pe cei la tâmple albi
Și pe cei încăpățânați, care stau, ca voi, atât de mult necuminecați,
Deși toată vremea citiți și învățați, chiar și pe ceilalți!
Eu vă spun, Împăratul, Dumnezeu: Unde scrie în Tradiție?
Că n-are lumea dreptul să vină la Euharistie?
Dar în Biserici de ce se cuminecă numai clericii?
Iar studenții, dascălii, copiii, bătrânii, bolnavii,
N-au voie, să Mă ia în a lor gură,
Unde ați găsit voi scris, în care Scriptură?
Voi de toate lucrările divine și chiar de Mine v-ați smintit.
Ioan Botezătorul postind a venit
Şi ca pe Ioan de la Vladimirești l-ați osândit.
Eu mâncând și bând,  Trupul și Sângele Meu,
Chiar lui Petru și Iuda dând, în iesle și pe Cruce M-am răstignit,
Cu piroane grele înțintuit pe Calvar, cu Crucea în spate am pornit.
Ca pe voi să vă ridic, fără să vă cer nimic.
M-am socotit, ca și azi, Cel mai umil și mic.
Am suferit, ca să vă dau până la ultima picătură la împărtășit
Și-am lăcrimat, ca să vă știu, că v-ați cuminecat.
Spre ceruri am ridicat ochii, sus, Eu, Iisus, spre Tatăl plin de dor
Şi am strigat, plângând: ,,Iartă-le lor, că nu știu ce fac!”
De aceea M-au pironit și Mi-au pus spini pe cap.
Azi însă din nou voi Mă răstigniți, când Trupul Meu Îl prohibiți
Și Sângele Meu, al Împăratului Dumnezeu, nu vreți să-L dați,
Mor creștinii Mei necuminecați.
Mi-am orânduit în Ortodoxie ca ajutor clericii,
V-am pus pe cei iubiți,  pe voi, mai mari ai Bisericii.
Iar tocmai voi, ai Mei, ați pecetluit chivotele cu Pâinea cea vie.
Dar unde e scris, că n-am  Eu, Dumnezeu, dreptul,
Să dau Sfânta Euharistie, prin teofanie?
Voi v-adunați în soboare, la fiecare sărbătoare
Și nu dați nici studenților, nici servitorilor, a Mea cuminecare!
V-am dat putere, v-am pus iconomi ai Tainelor Mele,
Mai mari peste al Meu  talant și a Mea avere,
Ca să conduceți la staulul Meu, oile să le aduceți.
Har mare v-am dat, ca apostolilor în vremea de altădat’
Dar vă cer Eu răspundere, pentru a Euharistiei ascundere.
Voi vă făliți zicând: Cine-i mai mare ca noi? Că păstorim oi!
Cinstea însă trebuie să Mi-o dați Mie,  Sfintei Euharistii.
Eu sunt Împăratul Dumnezeu, Cel Preaînalt și Sfânt,
Care până la sfârșitul veacurilor stau cu voi pe pământ.
Vă rabd și vă aștept cu brațele întinse pe Cruce,
Să vă strâng la al Meu piept.
Voi, arhiereii, cărora v-am dat ca lui Petru mieii,
Mitropoliți, care v-am pus păstori buni, nu năimiți,
Episcopi, care trebuie să scoateți pe orbi din gropi,
Profesori, care sunteți și dascăli și judecători,
Toți ați luat har mare, dar pentru ce Mă împiedicați,
De a-Mi da Trupul și Sângele Meu mâncare, la cele flămânde popoare?
Deci gândiți: cum lucrau Ioan, Vasile, Damaschin și toți ai Mei sfinți?
Că și răspundere mare aveți, dacă talantul din lenevire îl ascundeți.
Voi vă gândiți că sunteți mari și vă mândriți,
Dar Eu voi da de acum har celor smeriți.
Patriarhi, mitropoliți și episcopi, toți vă preamăriți
Și în desfătări vremelnice vă îndulciți.
Voi vă încredeți, căci ca voi nimeni seamăn nu are?
Dar Eu, Dumnezeu, sunt și peste voi mai mare.
De aceea cu putere, vă fac o întrebare,
Înainte de a veni pe norii cerului la nemitarnica Judecare.
În tot Institutul să faceți adunare și să judecați:
Cuvântul,Dumnezeu, are dreptul să vorbească, oare?
Că Eu am vorbit prin această copilă, n-o cunoașteți,
Că n-aveți întru dreptate, iubire, adevăr și milă.
O să auziți de ai Mei copii mai târziu, despre Ioan, Veronica,
De la care n-ați priceput nimica. Dar e prea târziu,
Că Eu, Judecător viu,  al Slavei Împărat,
Am iertat pe tâlhar, pe toți păcătoșii i-am primit la al Meu Pahar.
La bolnavi le-am dat sănătate,
Dar azi sunt pe moarte sufletele necuminecate.
La trup sunteți voi sănătoși, dar de boala păcatelor roși.
V-am creat luminați, dar de prea multă slavă deșartă, înălțați,
Ați dărâmat Vladimireștii și sunteți bolnavi sufletești.
Voi toți v-ați adunat, contra Împăratului Dumnezeu,
Război ca Israel ați dat, pe tot norodul ați oprit de la cuminecat.
Ați dat canoane grele, ați întortochiat cărți rele,
Cu care bateți noi piroane, în Mâinile și Picioarele Mele.
Trupul și Sângele Meu, Cel Preascump și Dulce,
Stă răstignit sus pe Cruce și nimeni la împărtășire nu se duce.
Au fost Sfinți Părinți, care canoane au dat,
Dar au spus să nu veniți, la cuminecat?
Sfântul Vasile iubea așa de mult Sfânta Euharistie,
Încât ruga pe toți să vie.
De aceea, în a sa Liturghie, scria: toți să bea și pe mulți să îmbie.
A dat canon, dar n-a făcut ca voi caz așa de mult,
Ca de Trupul Meu și de Mine să vă depărtați,
Ci să vă înfricoșați de păcate
Și ca nu cumva să moară sufletele necuminecate,
Au fost aspru amenințate, nu să fugă de pricestuire,
Ci să se apropie de Mine, de al sufletelor Mire.
Eu vă spun,  stau și în ceruri întristat, lipsit de mângâiere,
De aceea vă vorbesc cu putere!
Voi, care aici sunteți învățați și vă lăudați, că în via Mea lucrați,
În fond, căutați mărire pământească și slava deșartă lumească
Și sunteți de tot fățarnici la cea cerească,
Dar până la groapă vă e mărirea, se spulberă vremelnicia
Şi vă pierdeți cu ea, că prohibiți Euharistia, ce reprezintă veșnicia.
Eu vă spun și vă repet, ca al vostru Mare Pedagog și Catehet,
Cuvânt dau la acest copil, ca să vă siliți la al Meu Pahar.
Eu o pedepsesc amar, dacă nu vă predică
Și pune Cuvântului Meu creator, stavilă și piedică,
Sau înconjoară și pe sufletul vostru îl lasă să moară.
Acum Eu vorbesc tare: Să veniți la cuminecare!
Și cu putere, că vor veni pentru voi vremuri grele,
Dacă nu luați Sângele Meu să vă spele!
M-a văzut această copilă, cum Mă zbat pe Cruce
Şi s-a umplut de iubire și de milă.
Eu vă spun:  apucați pe al Meu drum.
Voi Vladimirești, mănăstire sfântă ați distrus,
Dar ați lovit în Mine, Iisus. Că a fost lucrarea Mea!
Nu a lui Belzebuth sau satana, cum și de Mine Caiafa zicea.
Să plângeți amar, ca să vă mai primesc la al Meu Pahar.
Tu, decane, să strângi tot Institutul și să puneți bun începutul.
Ioan al Meu iubit, bun de voi a fost categorisit și chiar profesor numit,
Dar ce v-a greșit, că pe Mine M-a împărțit și M-a propovăduit,
Pe toată lumea a îmbisericit, voi amar l-ați caterisit.
Și a Mea Veronica, care a ridicat Crucea și glas mare,
Fără frică, nu v-a greșit cu nimică. În închisoare zace și putrezește,
Pentru că v-a chemat la cuminecare și v-a scos din înșelare.
Cu adevărat să credeți și să plângeți, că alte 300 Veronici Eu am ridicat
Și teofanii le-am dat, le-am trimis la predicat în fiecare sat.
O singură mănăstire ați dărâmat, 300 catacombe și Betleemuri s-au înființat,
Unde Eu vorbesc întrupat. Iar Veronica toate temnițele a colindat,
Numele și Evanghelia Mea a predicat.
Și voi veți vedea cu potirul, crucea, cele 7 Taine, în veșminte și haine
Și cu ierurgii și exorcisme, veți controla vedenia și vorba cerească a Mea.
Că voi ridica, în toate colțurile țării și în tot cosmosul,
Până la marginile pământului și mării, Cuvântul Meu.
Nu puteți să mai dați război, cu puterea voastră, cu povara conștiinței grea,
Ca să stingeți puterea Mea, căci Eu  n-o voi da altuia.
Azi, când spuneți chiar și voi, ale Mele oi, că Dumnezeu nu se vede,
Eu la toți voi da Duhul, voi vărsa,
Chiar din Institut, profesori, studenți și servitori, Mă vor vedea.
V-am dat pe mâna voastră Trupul Meu, spre cuminecat și libertate,
Dar voi v-ați dat la păcate. V-am dat înțelepciune pământească,
Ca să vă ridicați, prin învățături, la cea cerească,
Dar voi ați subjugat-o și pe cea divină, la cea de lut plină.
Destul vă este! Eu vă spun, cu blândețe,  să vă opriți!
Nu vă mai slăviți, că sunteți mai puternici ca Împăratul Slavei.
Căci ca Lucifer vă mândriți și amar vă prăbușiți.
Eu vă rog: Să fiți ca Mine smeriți!
Pe Mine în temnița chivotului nu Mă pedepsiți, ci vă pricestuiți!
Că nu zadarnic am fost Eu răstignit și toți sfinții Mei au suferit,
Ce în prigoană cu Mine s-au împărtășit. Ighemonii și demonii pe rug îi ridicau,
Dar ei cu Mine se cuminecau, Numele Meu lăudau,
În taina inimii Îmi slujeau, ca Veronica și Ioan, ce în obezi grele stau.
Eu am trimis din paradis, profeții în floarea tinereții,
Pe apostoli și pe sfinți și toți au fost împărtășiți.
Azi am trimis în lumea toată alți sfinți și voi îi opriți,
Contra Mea, ca Iuda și satana, vă răzvrătiți.
Însuși să credeți cu adevărat, că Eu, al Slavei Împărat,
Am vărsat peste cele 300 fecioare har mare.
De acolo au răsărit alte Veronici, care cu Mine s-au împărtășit
Ca niște sfinte moaște au devenit, Mie în mijlocul lumii Mi-au slujit.
Voi lucrați cu satan, că împărtășiți lumea în post și-n an,
Pe față cu Mine, ca Iacov, vă războiți. O, sărman pământ!
Cu ochii nu biruiți, pe ai Mei sfinți, care sunt în suferinți.
Eu lucrez cu taină și vă biruiesc, căci vreau întru voi,
Ca aluatul, în 3 măsuri de făină, să cresc.
Voi nu puteți, nici un fir de iarbă să faceți
Și în loc să plângeți, cu Domnul vieții Euharistice vă bateți.
Eu sunt Viu!  De ce Mă țineți  în chivotul pustiu?
Unde scrie, în care Tradiție, Scriptură sau proorocie,
Ca Trupul și Sângele Meu, Euharistic, viu,
Să-L pecetluiți, să nu împărtășiți?
Dar, oare, voi, când slujiți și liturghisiți,
Nu strigați: „Luați…mâncați..toți ca să beți?”
Veniți să vă pricestuiți, cu Împăratul Slavei vă înnoiți.
Dar cum chemați, când pe nimeni nu cuminecați ?
Oamenii orbecăiesc în amiaza mare, întunecați.
Voi despre Însuși Împăratul Slavei spuneți,
Că are putere, dezlegare și iertare,
Dar cum pe Mine Mă legați și Mă întemnițați în altare?
Eu v-am iertat și v-am lăsat, cu orice păcat la cuminecat,
Și voi nu iertați de păcat, că ați fi ai slavei împărați,
Dar nu sunteți prooroci sau hristoși adevărați.
Vai și amar, pentru că ați monopolizat al Meu sfânt Pahar,
Pe care la tot poporul îl dau în dar.  Nu vă cutremurați?
Când voi vă îmbuibați și pe nimeni nu cuminecați?
Totul cu foc voi înnoi, amar vă voi pedepsi, ca pe vremea Gomorei,
Să vă cutremurați și Mie libertate să-Mi dați.
Luturi ce sunteți, cum  puteți cerurilor să vă opuneți?
O, cum se împotrivește pământul, lui Dumnezeu, Cuvântul!
Eu vă întreb și vă vorbesc, că vreau să vă mântuiesc:
Ce-ați făcut cu al Meu har, atât de mult?
Și cu toate ce v-am dat? De ce talantul ați îngropat?
De ce păcatul ați tolerat  și pe față nu l-ați dat, când prelegeri ați predat?
Și încă atât de retoric și savant!
Maica Mea plânge neîncetat, că moare norodul, necuminecat,
Iar vouă vă mai arde de învățat, în păcat?
Voi nu gândiți, că și voi fii Ei vă numiți, dar n-o supracinstiți!
Ea la ai Ei fii se gândește mereu, pe care i-am dăruit Eu.
Care de Ea M-am depărtat și de Crucea Mea M-am apropiat,
Ca să Mă dau până în sfârșit, pentru cuminecat,
Iar voi lucrul Domnului ați împiedicat, ca Irod și ca Pilat.
Însă voi să credeți cu adevărat, că Eu din veșnicii am lucrat
Și în odihnă n-am intrat. Că cei 3 sfinți ai Mei,
Cărora M-am arătat, pe pământ între voi sunt,
Nu-i cunoașteți, că ochi aveți și nu vedeți, ca  să vă reîntoarceți.
După cum pe Mine Mă duceți a 2-a oară la Răstignire
Din cauză că doresc să Mă dau împărtășire la întreaga fire.
Cu dobitoacele M-am socotit prin chenoză,
Eu, Împăratul de heruvimi, slăvit în iesle,
Pe paie reci zăcut-am Eu, Cel mai înainte de veci.
Pe când voi pe puf dormiți, pe Mine în chivote reci Mă pecetluiți
Și la nici o inimă caldă nu Mă dăruiți.
Dar gândiți și voi, ale Mele rătăcite oi,
Eu Dumnezeu, Împăratul Slavei, oare, aceea am meritat?
Să fiu în Biserica Mea singur și întemnițat?
Până când Mă țineți răstignit? De ce nu Mă scoateți spre împărtășit?
Stau și azi prins în piroane, de ale voastre omenești și bătrânești canoane.
Cu spini încoronat, „Ecce Homo” M-ați arătat,
Dar cu frica lui Dumnezeu, nu M-ați dat spre cuminecat.
Eu vă spun să treziți pe toată suflarea!
Voi, care vă preoțiți, să împărtășiți!
Eu M-am născut în taină,
În a lutului vostru haină și voi stați tot cu inima haină.
Toți Mă insultau, contra Mea vorbeau, că-s al lui Iosif  băiat,
La fel și azi ziceți, că-s proprietatea voastră, de nu Mă dați spre cuminecat.
Eram însă Fiul Fecioarei Maria, sunt Mesia, sunt Fiul lui Dumnezeu!
Cu trezvie să vă treziți, porunca și calea Mea să o păziți,
Că Eu am zis: „Luați, mâncați și beți și Mă iubiți”.
Dar  N-am putere, dacă Mă vedeți smerit, pironit și fără mângâiere?
Nu mai sunt sfinți? Chiar voi pe Parascheva de fală o sfințiți.
Dar, oare, nu-i Sfântul Calinic de la Cernica?
Voi  n-aveți contra lor de zis nimica.
Dar Eu, Sfântul Sfinților, sunt ca ei mai mic?
Voi sunteți învățați și titrați și nu stați să meditați un pic?
Tatăl Meu și Eu lucrez, pământ nou și cer nou creez!
Cu lucrarea dumnezeiască, peste toată suflarea omenească
Și în ziua cea neînserată, omul trebuie să se împărtășească.
Voi ați distrus Vladimireștii, unde lumea, cât de rea, cu dor și jale,
La Crucea Mea plângea, se cumineca, durerea, boala, sufletul își mângâia.
Iată contra cui ați început voi, teologilor, mai întâi a lupta!
Voi ați distrus mai întâi Casa Sfântă a Mea,
Unde Slava Mea și lumina văzută de Grigore Palama se arăta.
Dar unde-i apologetica, mistica și ascetica?
Ați ascuns studenților esența teologiei,
I-ați împăunat cu demența, uitând mila și clemența.
Voi ați prigonit Vladimireștii, de acolo puteri dumnezeiești au răsărit,
Căci  fecioarele au pornit, ca mironosițele, la propovăduit.
Și v-au predicat și vouă, apostolilor, că Eu am înviat.
Din fecioarele 300, grăiesc Cuvântul Meu chiar și cele mai mute.
Cât timp Crucea printre voi am dus,  în pilde și parabole,
Credința am semănat și am lucrat sămânța.
Iar acum voi veni la secerat și nu găsesc nici un om cuminecat.
Eu, Iisus, am spus, că în 3 zile am distrus Templul,
Vladimirești va învia, precum a fost  Învierea Mea,
Chiar de veți lăsa numai cenușa.
Oare, Eu, din țărână, cum v-am putut crea?
Voi și azi în vremuri de necaz, să credeți și să plângeți,
Că și azi, în parabole și în simboale, vă vorbesc, prin Cuvântul cel ceresc.
A Mea Veronică, 100 vedenii, ca Magdalena, adevărate a avut
Şi toate s-au împlinit, până și dărâmarea zidului a prorocit.
V-a spus deschis, că Eu mai aștept încă cu brațul întins.

„ Ioane și Veronico, deschideți porțile
Şi dați Euharistia, conform cu vedenia,
În toate părțile, la toată suflarea,
Dați fericirea  odată cu împărtășirea,
Că vine pieirea pe pământ.
Dar voi trimite mai întâi al Meu ceresc Cuvânt,
Să propovăduiască tuturor pocăința și iertarea păcatelor”.
Voi nu ați crezut, v-ați împietrit și mai mult,
Ba încă judecați şi azi pe cei cuminecați, îi exilați, îi suspectați
Pe ai Mei pribegi frați. Ca ighemonii, osândiți pe ai Mei sfinți.
Eu încă mai am răbdare și aștept să vă potoliți.
Eu nu încetez, dumnezeiește lucrez tot mai departe,
Ca să împlinesc ce scrie, în a Mea Sfântă Carte.
Eu, Împăratul Dumnezeu, vă spun să vă îndreptați,
Pe calea adevărată să umblați și să vă cuminecați!
Eu vă spun, dacă auziți, să vă pocăiți, ca tâlharul chiar acum.
Și cu dor apucați pe al cerurilor drum.
Eu vă scriu, Dumnezeu Cel Viu,
Acest Cuvânt cu mare pogorământ, îndurerat
Și Mă las de voi din nou răstignit, dezvelit și controlat.
Căutați și aflați în Tradiția Bisericii, voi și viitorii clerici,
Cercetați în Scriptură, fără părtinire sau ură,
Vedeți cum grăiește din nou  a Mea gură, să predic la a Mea făptură,
Că voi apostolii, de frică, ați tăcut din gură
Și tolerați pe toți de Mă înjură. Deci, spuneți voi:
Ce-i greșit, în ceea ce v-am vorbit?
Eu, Cel prigonit și răstignit, de la început și până azi,
Eu am suferit mult, dar mai rabd și vă mai ascult.
Sfinții Mei au suferit, dar s-au jertfit, pentru că mereu s-au împărtășit.
Eu vă spun: îndreptați-vă, dacă atât de mult învățați!
Cuminecați-vă voi, studenți, luminați-vă!
Și  prin acest copil, prin care vorbesc,
Eu vă dovedesc, cât vă iubesc.
Că și cu Cuvânt puternic, ceresc, vă învrednicesc.
Oricine poate să fie preot, dacă e pregătit și chemat (1 Timotei 3, 1-4)
Dar voi, de cine sunteți chemați, dacă contra Mea luptați?
Și nu vreți să cuminecați? Vă numiți neam împărătesc,
Pentru că Eu, cu Sfântul Meu Sânge, vă stropesc,
Prin care patimile și poftele se stăpânesc.
Ca să vă închinați Adevăratului Dumnezeu,
Dar,  de ce distrugeți lucrul și așezământul Meu?
Aveți dreptul să înălțați rugăciuni, să-Mi aduceți jertfe duhovnicești,
Nemijlocit ca pocăința, lauda, ruga, mila, mucenicia și Euharistia.
Voi trebuie să învățați poporul (Levitic 10, 8-11),
Voi săvârșiți slujbele sfinte (Numeri 6, 22-27; Levitic 9,  23),
Ca arhiereii evrei, dinainte. Voi nu puteți învăța adevărurile de credință,
Pentru că prohibiți  Pâinea cea spre ființă.
Și nu voiți să primiți Tainele Împărăției lui Dumnezeu.
Are dreptul acesta, numai acela cui M-am descoperit Eu,
Împăratul Dumnezeu (Matei 13,11)
În Biserica Mea sunt întâi apostolii, iar voi opriți predica și Euharistia
Pierdeți implicit apostolia și vă înlocuiește Magdalena sau Matia.
Deci nu toți oamenii pot fi învățători, ci Unul Singur, Care va veni pe nori.
Nimeni nu-și ia cinstea aceasta, a preoției, singur, pentru sine,
Ci numai cel chemat de Mine. Iar pe Ioan, cel ales,
L-ați dat spre caterisire și ați distrus cea mai sfântă mănăstire.
Eu am dat păstori și învățători, spre a creștinilor desăvârșire cu împărtășirea,
Pentru lucrul slujirii, pentru a Templului Meu tainică zidire
(Efeseni 4, 11-12). Pentru că Aviron, Core și Datan, cu 250 de răzvrătiți,
Contra Veronicăi și lui Ioan, au zis că sunt ca voi, sfinți, fără să vă împărtășiți,
Că este în mijlocul lor harul, ca voi neluând Paharul
Și au fost aspru pedepsiți (Numeri 16, 1-36).
Ca ei,  vreți studenților, să vă preoțiți (Numeri 16,10)
Învățători ca sectanții sau apostații mulți,
Nici chiar cei cărunți, că mare osândă veți lua (Iacov 3, 1-2),
Dacă nu vă veți cumineca, ca să lucreze întru voi Euharistia Mea.
Ci nu singuri a vă lăuda, că nu voi da Cinstea și Slava Mea altuia.
Toate să le faceți spre zidire (Corinteni 14, 40),
Deci, de ce dărâmați orice mănăstire, unde se dă mai des a Mea împărtășire?
De ce vorbiți numai hule, când aveți poruncă să vă sfătuiți
În psalmi, laude, cântări duhovnicești și rugăciune?
(Efeseni 5, 19; Coloseni, 3, 15)
Cu ce drept luptați, contra a Mea Împărtășire,
Când n-aveți trimitere la Mine? (Romani 10, 15)
Voi ar trebui să strigați: „Iisus Euharistic este,  Cel ce m-a făcut sănătos!”
(1 Ioan 5,15). Ci nu voi să vă ridicați, necuminecați,
Iar pe Mine și pe cei ce iau Sfânta Împărtășire,
Să-i trântiți în picioare pe jos.  Ar trebui să predicați prin toată cetatea,
Câte cu Euharistia am făcut Eu, Împăratul Dumnezeu,
Ci nu să faceți strâmbătate ca lui Ioan, iubitul Meu (Luca 8, 39).
Numai Eu sunt ierarh și arhiereu fără pată!
Dacă v-am pus pe voi,  ale Mele oi, cu pete și neputință,
Nu trebuie să întunecați darul și ortodoxa credință!
V-am dat har, care nu se pierde niciodată,
De ce lăsați lumea și studențimea necuminecată?
Voi vă înălțați mai presus de Mine, de Iisus
De tot ce se numește Dumnezeu. Căci tăgăduind eficacitatea Euharistiei Mele,
Mă tăgăduiți și pe Mine și pe Tatăl Meu (Tesaloniceni 2, 3-4; 1 Ioan 2, 22)
Eu v-am numit profesori, pentru că pe toate neamurile  învățați,
Iar voi toți să vă numiți frați, dacă Sângele Meu Îl luați.
Însă contra Mea luptați, după chipul cărturarilor și fariseilor,
Care vorbesc și nu fac, ci doar lumii plac.
Ba încă, din cauza voastră, cei mai buni preoți în obezi grele zac,
În loc să se învrednicească de îndoită cinste,
Ca unii care se ostenesc cu predica și învățătura și pe toți împărtășesc
(1 Timotei 5, 17-18). Voi ar trebui să pașteți turma Mea
(1 Petru 5, 2; Fapte 20, 28; Matei 28, 19; Luca 22, 19, Ioan 20, 21)
Săvârșind Sfintele Taine (Iacov 5, 14), nu numai cu chip și haine.
Pe cei vrednici și pe fecioarele Vladimireștiului dezbrăcați,
Iar voi fariseii și cărturarii în veșminte lungi, vă plimbați,
La locul cel sfânt stați (Marcu 12, 38), nici voi, nici pe alții nu cuminecați.
Călăuze oarbe, fățarnici, șerpi, v-am spus vouă demult,
Că de Mine sunteți sterpi. Voi ar trebui să fiți mai mari întru Mine,
Nu să vă fie cu Mine  rușine.  Slugi ale Mele
Și iconomi,  la ale lui Dumnezeu Taine,
Nu purtători de titluri și haine (1 Corinteni 6, 1).
Și voi, mai marii preoților, a 2-a oară Mă răstigniți,
Pentru că nu vă împărtășiți, ba încă și pe norod opriți,
(Matei 26, 56; Evrei 6, 6),  cărți eretice scrieți.
De aceea Eu am rânduit,  afară de voi,
Alți 70  să păstorească, ale Mele junghiate oi,
În fiecare târg, loc și cetate, să nu moară oile necuminecate,
Cum de voi erau lăsate și prădate (Luca 10, 16).
Dacă Duhul Sfânt sfințește darurile, ce sunt puse înainte la Liturghie?
De ce vă opuneți în a da Sfânta Euharistie,
Când nici voi n-o primiți, după a voastră demnă vrednicie?
Voi nu asudați cât asudă poporul și Pâinea Mea toți mâncați
(Facere 3, 17-19),  iar Euharistia n-o dați.
Rodul ostenelii și lucrării celor sfinte (1 Corinteni 9, 9-10)
Este împărtășirea din altar, ca a preoților.
Și să vă hrăniți din Evanghelie, dacă o propovăduiți
(1 Corinteni 9, 13; Numeri 3, 46-51; Deuteronom 18, 1-5)
Dar dacă voi și opriți, nu propovăduiți, în via Mea nu lucrați,
Nici să nu îndrăzniți, ca să vă cuminecați. (2 Tesaloniceni 3,10).
Turma Mea, pe care v-o am încredințat, păstoriți,
Nu cu silnicie sau câștig urât s-o caterisiți, sau să n-o împărtășiți.
Ci de bună voie și iubire, să strigați pe toți la împărtășire (1 Petru 5, 2)
Eu Mă fac cunoscut prin Cuvânt, prin Duhul Sfânt,
Prin teofanii și revelații, nu prin ale voastre scolastice speculații.
Eu vorbesc și sunt Cuvânt, Dumnezeul Cel Preaînalt și Sfânt,
Sunt Ființă personală, de aceea vă vorbesc vouă, studenților din școală.
Eu posed în cel mai înalt grad: rațiune, voință și simțire!
Și voi chipul Meu, ale Mele oi,
Fugiți de a Mea împărtășire și Mie vă  împotriviți
Și  pe poporul însetat nu împărtășiți?
Ca bine să Mă cunoașteți, de aceea vă vorbesc prin Cuvânt ceresc.
Vreau să vă  împărtășesc, pentru că epistemologia și esoteric s-o făuresc.
Căci chiar pentru voi, cei mai savanți de la Institut,
Eu sunt cu totul necunoscut. De aceea aveți o neliniște și o nesiguranță,
Pe când dimpotrivă, Eu sunt izvorul fericirii și a cosmosului constanță.
Dacă nu Mă puteți cunoaște, în a voastră sărmană școală, pe cale naturală,
Din natură și suflet, scoateți mai mult ură.
Și din inexorabila Legea Mea, nu iubiți Euharistia.
Nici o cale naturală,  nu vă instruiește la școală,
Încât toți zăceți în molimă și boală. De aceea Mă descopăr,
Ca Logos-Cuvânt-Dumnezeu, pe cale supranaturală.
V-am dat rațiune și cuvânt, ca să cunoașteți înainte de orice
Şi mai presus de toate, pe Dumnezeul Sfânt,
Care vă glăsuiește, prin acest ceresc Cuvânt.
Că Eu sunt Creator și Providențiator!
Pentru că v-am făcut și vă port de grijă, nu vă omor,
Ci din contra, Eu Mă răstignesc pentru voi și mor,
Ca să vă împărtășesc, să luați jugul Meu ușor.
Dar voi sunteți agnostici, pentru că nu recunoașteți,
Decât ce cade sub oarbele voastre simțiri, luptați contra Sfintei Împărtășiri
Și sunteți protestanți, pentru că împotriva Euharistiei luptați.
Sunteți tradiționaliști, nu admiteți a Mea rațiune, acțiune, sau minune.
Dacă ați fi cu rațiune, ați pricepe că acest Cuvânt ceresc este o revelațiune
Prin care Dumnezeu, durerea Sa o spune. Sunteți relativi și mărginiți,
De ce cu Mine, cu Absolutul, nu voiți să vă împărtășiți?
Oare, nu întru Mine vă mișcați, sunteți și trăiți?
Cunoașterea Mea nu-i cea matematică, evidentă sau constrângătoare,
Ci de bună voie să veniți, vă chem la cuminecare!
Dar până când să aștept, că nu mai am răbdare!
Iar pe experiență nu se întemeiază,
De aceea trebuie să fiți cu mintea pururea trează,
Fără Euharistie, nimeni nu viază! Nu este cunoașterea-Mi deplină,
Pentru cine la Euharistie nu vrea să vină.
Nu e directă, nici apriorică, pentru că nu vă cuminecați,
Nici măcar în fiecare duminică.
Ci este prin analogie, de aceea norodul nu-Mi slujește Mie,
Ba zice că Dumnezeu nu e, pentru că îl opriți de la a Mea Euharistie.
Voi faceți, din cunoașterea Mea, o sinteză simbolică sau barocă
Și chiar bucolică, pentru că nimeni nu se mai cuminecă.
Cu Mine vreau să vă împărtășesc,
Că nu mai pot de al vostru dor, ca al vostru Proniator!
Legea sfârșitului, a entropiei, demonstrează rostul iminent al Euharistiei.
Legea contingenței arată necesitatea Euharistiei.
Că Eu sunt spiritual, absolut etern, necesar, neschimbător și personal.
Iată de ce am tot dreptul, să-Mi chem creatura la al Meu Sfânt Pahar
Și să vărs peste cine vreau Eu, oricât de mare har.
Sunteți primii, care mare har ați primi, dacă nu v-ați mândri
Și n-ați zavistui și nu v-ați împotrivi,
Dar așa vărs harul peste pescari, vameși și copii,
Precum la profeți și la Evanghelii veți citi.
Iar pe voi, din împărăția cerurilor vă voi azvârli.
Legea cauzalității dovedește a Euharistiei bunătăți,
Căci cauzele secundare,  fără Sfânta Cuminecare,
Eficiente nu sunt suficiente, fără ale Euharistiei stimulente.
Legea vieții pe pământ mărturisește,
Că fără Pâinea vieții nu se poate veni în Raiul triumfător și sfânt.
Cerul gurii voastre e creat pentru cuminecat
Şi gâtlejul e mormânt deschis, dacă se satură  cu Pâinea de pe antimis.
Urechea, cu cele 6000 de fibrele, e creată să audă numai Cuvintele Mele
Și azi chiar urechile voastre se învrednicesc de ele.
Legile fizice și chimice, care guvernează gravitația, electricitatea,
Căldura, lumina, cristalizarea, afinitatea atomică,
Raporturi între volum și greutate în lumea anorganică,
Toate despre Euharistie predică.
Dacă pe copii nu-i veți lăsa, a Mă predica,
Pietrele vor striga „Osana!”.
Iar în lumea organică, combinarea celulelor,
Coheziunea moleculară, organe și funcțiuni, viața pulsată
Toate despre Euharistie arată, că trebuie fiecărui om viu dată.
Eu sunt Ființa ființelor, Cauza cauzelor, de nici o altă cauză cauzată.
Deci Eu sunt Conducătorul, Motorul și Guvernatorul Universului,
Stăpânul oricărui om din lume și Autorul.
Toți purtați pecetea înțelepciunii și puterii Mele,
Dar, de ce nu luați Euharistia?
Care este argumentul fericirii voastre și vistieria?
Armonia, conservarea, dreptele proporțiuni, fecunditatea irevocabilă,
Proclamă toate, că Euharistia Mea pentru om este admirabilă.
Cercetați-vă conștiința, voi care țineți cheia și posedați toată știința,
Că nu depinde de voi, nu-i puteți porunci,
Ea vă poruncește vouă, până vă veți împărtăși.
Eu Mă revelez azi, ca Judecător și răsplătitor.
Cercetați-vă mintea voastră, că și ea vă cheamă spre cuminecare,
Că Eu o îndumnezeiesc, există în ea idei universale apriorice
Sau principii ale cugetării, categorii absolut necesare.
Aceste axiome sau deducții dau argument Sfintei Euharistii.
Argumentarea aceasta ontologică este constrângătoare
Și fiind în minte, ca Estime, vă cheamă pe toți la cuminecare
Și este cea mai adevărată calitate.
Religia însăși presupune legătura cu Mine, prin Euharistie și rugăciune,
Altfel, ce rost are a voastră fariseică religiune? Voi nu simțiți
Că sufletul vostru are nevoie de a fi hrănit, în chip minunat?
Cuminecat cu Dumnezeul, pe care L-ați adorat
Şi despre care zilnic ați învățat?
De aceea Eu în teofanii M-am arătat și M-am dat spre mâncat.
Că este apt, concret, nu fad și abstract.
Argumentul psihologic vă îndeamnă în chip logic.
Și cel noetic are o acțiune constrângătoare, în a voastră cugetare,
Ca să vă siliți, ca ai Mei sfinți, spre cuminecare,
Pregătind merinde pentru viața viitoare.
Precum nu se poate concepe sferă pătrată,
Tot așa nici lumea azi necuminecată.
Logic, matematic, etic și axiologic,
Euharistia trebuie grabnic la tot poporul dată,
Că întrebarea este apropiată. Argumentul utilizării (ab-utili),
Dovedește foloasele practice ale cuminecării.
Infinitul limitat sunt Eu, Dumnezeu întrupat, Care Mă dau spre cuminecat,
Ca să vă șterg orice păcat.
Cu Euharistic în epicleză și pe Cruce zilnic mor,
Dar voi n-aveți nevoie de Mântuitor,
De aceea vă îndărătniciți, de a lua jugul Meu bun și ușor.
Eu personal vreau între voi să vin,
Transformând, în Trupul și Sângele Meu, pâine și vin,
Eu, Om și Dumnezeu, în Ipostas,
Prin comunicarea însușirilor întru voi am rămas,
Curățând, biruitori făcându-vă, minuni făcând, sfințind,
Înnoind și îndumnezeind. Dar zadarnic stau cu Mâinile întinse,
Că spre Mine nu vă văd venind.
Tradiția vi le poate arăta, căci toate sunt revelația Mea.
Căci precum în trup, înainte de a Mă naște,
Cei vechi prin Mine puteau cugeta logic și cunoaște,
Tot astfel și după Înălțare conduc, ca Logos, prin a Mea cuminecare.
Pentru a pricepe aceasta cerească scrisoare, gândiți-vă la Roman,
Cum i s-a umplut inima de o înțelepciune mare și cu cerească cântare,
A alcătuit 1000 de condace și tropare,
La toți sfinții și la Prea Sfânta Născătoare, a Sa Învățătoare.
Sfânta Iustina M-a văzut pe Mine, înconjurat de lumină.
Și diavolul se arată, dar de Sfânta Cruce crapă, pe dată.
Dar ca ighemonul Eutolmie,
Nu voiți să primiți roadele Sfintei Cruci, în divina Euharistie.
Sfântul Andrei, prin vedenie, a luat cele 3 cununi
Și s-a socotit printre cei pentru dragostea Mea nebuni,
Prin vedenie Mi-a slujit Mie și prin Euharistie.
Chiar și fecioara moartă, ca aceasta, din răpire a grăit
Și cu mâna dreaptă pe furul de morminte a lovit,
S-a îmbrăcat și din nou a adormit.
Sfântul Andrei scris în văzduh a zărit,
Despre a monahismului iubire de argint,
Precum prin acest suflet și Eu v-am vorbit,
Spre a vă invita la Cină, la împărtășit.
Cu glas din cer Eu i-am vorbit, iar călugărul nărăvit,
Numai de diavoli s-a învrednicit, în vedenie de-a zărit.
Iar Sfântul Andrei, de 3 Cuvinte dumnezeiești s-a îndulcit,
Iar voi nu vă pocăiți; au, cât le-am înmulțit!
Iar în Biserica Vlahernei a văzut pe Maica Mea,
Cu cinstitul Omofor, acoperind pe popor.
Sfântul Dionisie a proorocit despre eclipsa soarelui,
Când Eu am pătimit și în temniță pe Rustic și Elefterie a împărtășit.
Eu acolo credincioșilor Mă arătam și-i luminam,
Pe cât puteau cuprinde ochii lor trupești, slăvile dumnezeiești.
Iar sfântul Carp era foarte lesnicios pentru vedenia dumnezeiască
Și nu începea de viață făcătoarele Taine să slujească,
Până când nu vedea din cer teofanie, ca să-l învrednicească.
Si precum lui și vouă vă spun: bateți-Mă pe Mine de acum,
Căci gata sunt, Eu, Cel Sfânt, ca pentru a voastră mântuire,
Iarăși să fiu la răstignit, numai să Mă dau la toți împărtășire.
Dar, profesorii, episcopii sau mitropoliții,  de ce nu faceți,
Ca sfântul episcop Nifon, Atanasie, Ioan și Antim Iviritul?
Lăsându-și scaunele,  s-au dus în pustie ca să-Mi slujească Mie,
Hrănindu-se, ca Paisie, numai cu a Mea Euharistie.
Eu v-aș fi dat, ca lui Isihie Horevitul ce a fost în iad,
Apoi de toate s-a lepădat și s-a cuminecat.
Sfântul Ammon a fost trecut în răpire, de înger peste râu, într-o clipire.
Iar Pavel cel prost și smerit, cu Numele Meu,
Pe boierii diavolilor, ca și Iustina cu Ciprian, a izgonit,
Că de vedenie s-a învrednicit. Fără vreun învățător ca voi,
Era înainte văzător, smerit și fără știință pe pământ,
Acum este mai înțelept decât toți filosofii lumii, în cerul sfânt.
Pe Grigorie Gurie, mitropolitul de Kazan, l-am scos din temniță,
Cum voi scoate peste voi, pe Ioan. El va lua scaunul,
Nerăpind ca voi stăpânirile, nici gonind cinstea,
Ci dând împărtășirea, de Mine trimis, în temniță are antimis.
Petru, al Kapitoliei din Damasc, cu limba tăiată, a predicat ziua toată.
Și Eu, oare,  nu pot vorbi vouă,  ca să-Mi fac slava, arătată?
Sfintei Haritina i s-au dezlegat lanțurile și s-a vindecat
Și i-a crescut tot părul din nou, lung, în cap,
Iar pe Veronica, Eu, oare, nu pot s-o scap?
Sfinții Matei, Damian- din Pecerska- și Ieremia,
Au fost înainte văzători cu Euharistia.
Iar fericitul Matei a văzut, la locul egumenesc,
Stând un catâr pe tron, pentru cei ce nu se împărtășesc.
Mamelfa, preoteasa Artemisei, a văzut pe îngerul Meu,
Arătându-i Tainele creștine și Euharistia
Și doar n-avea, ca voi,  teologia!
Eu lucrez în apostoleasca propovăduire,
Ca asupra lui Sifor, Hundaforus, Azan și Karizie,
Cum Toma lucra prin a Mea Euharistie,  azi lucrez prin predica vie,
Lui Vach și Serghie le-am trimis pe îngerul Meu,
I-am vindecat de răni, ca să-Mi slujească Mie,
Le-am vorbit vădit, cu glas dumnezeiesc, să intre în a Mea bucurie.
La moaștele sfinților și fiarele se îmbulzeau
Și pe nimeni nu vătămau, la praznicul din fiecare an.
Iar voi, nici după atâta depistare,
Nu vă mai îmblânziți, asupra lui Ioan?
Lui Ștefan din Tiberia, i-am grăit în Biserică să sloboadă pe Teofil
Și, oare,  n-am putere,  să vă grăiesc,  prin acest copil?
Pe Avacum l-am răpit la Daniil în Babilon și pe Filip în Azot,
Iar pe Ioan și Veronica, nu pot?
În Berit din nou, cu sulița în coastă am fost de jidovi rănit
Și din nou a curs din icoană Sânge încropit,
Iar azi, nu pot pe toți să vă chem la împărtășit?
Lui Ioan și Veronica, voi le-ați văzut doar nebunia,
Dar nu și înțelepciunea Mea, conform căreia luau Euharistia.
Eu prin leu am grăit, cu glas omenesc, pentru cei ce se împărtășesc,
Către Mamant, Eutihie, Karp, Papil, Agatodor, Agatonica,
Și prin ursoaică am vorbit, prin cal lui Haralambie,
Prin cerb lui Eustatie Plachida, prin măgărița lui Balaam,
Prin catâr lui Ștefan, prin Veronica de la Vladimirești lui Ioan.
Lui Artemie i-am grăit din cer cu glas omenesc:
„Vino, întru bucuria Domnului, că te iubesc!”
Lui Averchie M-am arătat, l-am trimis ca pe apostoli la predicat,
Ca să dea norodului de cuminecat.
Către Elezvoiu, contra lui Dunaam, am dat glas din cer zicând:
Gavriil, Gavriil, ca prin gura acestui copil.
Sfântului Dimitrie i-am vorbit prin înger, dându-i în temniță Euharistie,
Cum pe Veronica o țin până azi vie.
El pe un episcop de barbari legat, l-a adus pe sus, în Solun, scăpat.
Pe cele două fecioare, cu chipul său, le-a adus la praznic la cuminecare,
Și nu pot face, Eu,  la fel cu Ioan și Veronica, oare?
Muceniței Parascheva, cu glas din cer i-am tunat:
Bucurați-vă drepților, că Sfânta Parascheva s-a încununat.
Sfântului Atanasie al Constantinopolului, din icoană i-am grăit:
„Vei paște poporul Meu, de vreme ce M-ai iubit”.
Și apoi M-am arătat răstignit, zicând, ca și voi:
Pentru ce ai lăsat oile, ce ți le-am încredințat, singure și nepăscute?
Pe care le risipesc lupii, că nu se împărtășesc,
Eu, Dumnezeu fiind, am primit să port trup omenesc
Și pentru mântuirea voastră să Mă răstignesc.
Și tu nu rabzi greutatea clevetirii,
Numai ca să-i faci pe toți vrednici împărtășirii?
Eu și îngerul Meu am vorbit, ca și cu un prieten, cu Irina ierodiaconița,
Ca și cu Ioan și Veronica mironosița,
Ca Moise Arapul, cum i-a spus Isidor.
Ioan și Veronica, porunca voastră omenească,  să nu se împărtășească,
A călcat-o și pe a Mea dumnezeiască a împlinit-o,
Că pe toată țara a împărtășit-o.
Voi cunoașteți povara, care v-am pus-o pe umeri,
Că sufletele  vouă, viitorilor păstori, vi s-au încredințat,
Să le duceți la cuminecat, pentru că Sângele Meu Mi-am vărsat.
Deci dacă aveți să dați seama de fiecare cuvânt,
Că ce muncă veți lua, la județul nemitarnic și sfânt,
De nepurtarea de grijă, de necuminecarea atâtor suflete pierdute!
Irinei Hrisovalantului și Veronicăi Vladimireștiului,
Le-am dat chiar har de mărturisire și împărtășire, în a Mea Iubire.
Că nici înțelegerea Scripturii nu știți și nici pe alții nu împărtășiți,
Ba încă, vă și mândriți?  Glasul Meu nu vreți să-L mai auziți!
Voi, de altfel, nici n-ați fost aleși de popor, ca Sfântul Ciprian sau Ioan,
Care rabdă în surghiunire, cu plăcere pentru Mine
Și socotește temnița ca patria și casa sa,  în Mine își pune toată nădejdea!
De vreme ce sunt lângă el și M-a văzut, ca Veronica, pururea înaintea sa.
Că străinătatea  este, unde Eu nu M-aș afla.
Dar Ioan suferă atât de greu în Dumnezeu,  pentru Numele Meu!
Voi n-aveți nici o însemnare, între popoare,
Dar noroadele se îndeasă azi,  chiar ighemonii, să ia de la el  binecuvântare.
Voi, liberi fiind, nu faceți zilnic Liturghia,
Ioan, în temniță, săvârșește în lanțuri Euharistia
Și Veronica vede teofania.De altfel ați citit, cum Sfântul Luchian a făcut,
Cum o slujește azi al Meu iubit, Ioan:
„Stați împrejurul Meu și să faceți Biserică a lui Dumnezeu,
Că mai bine Îi este primită Biserica vie și omul purtător de Euharistie,
Decât cea de piatră, cu inima împietrită de zavistie sau mânie.
Pe pieptul meu facem Liturghia, va fi prestol viu, al Dumnezeului Celui Viu
Și vom lua cu toții zilnic Euharistia,
Cum s-a întâmplat pe vremea lui Maximian-Galerie, în Capadochia și Nicomidia”.
Eu i-am primit mai mult, ca vouă, a lui strâmtorată și necanonică Liturghie,
Deși-i de voi caterisit,  dar Îmi slujește numai Mie, cât Mi-ar sluji 1000,
Pe când a voastră-i prestatată cu lenevie și mândrie.
E adevărat! Monahul mucenic din Alexandria,
Ieșea cu sicriul afară la „cei chemați, când se săvârșea Liturghia,
Pentru că n-ascultase și un sfânt îl legase.
Dar voi, că n-ați ascultat de Mine
Şi  luptați contra Euharistiei, fără frică și rușine?
Acolo cel care legase era sfânt, pe când aici Ioan e sfânt.
Starețul l-a iertat, imediat ce l-a aflat,
Dar voi,  nici azi, aproape mort nu l-ați dezlegat
L-ați excomunicat, blestemat, legat, întemnițat.
Deci singuri pe voi v-ați canonizat, că scris este:
„Cine te va blestema pe tine, va fi însuși blestemat!”
El și Veronica au fost singuri a Cuvântului văzători, iar voi vânzători.
Sfântul Ilarion din Tavata a avut descoperire, ca să iasă din Vetilia
Iar Ioan a avut teofania, să nu părăsească oile, mănăstirea și Euharistia,
Până va veni jertfa și pribegia. Cine sunteți voi, să judecați pronia?
Voi ați făcut ca și gazenii, care au clevetit pre Sfântul Ilarion,
Și s-au dus, ca și contra lui Ioan, să-l caterisească și să-l lege.
Cu Vladimireștii ați făcut ca Ninivitenii, Belșațar, Rempshakệ,
Senaherib, Antioh și Iulian, contra fecioarelor, a Euharistiei și a lui Ioan.
Dar pe voi înșivă v-ați ferecat în legături de aur,
Ca Dunaan, Edomul, Moabul.
Și frică mare, de moaștele lui Ioan, o să vină peste voi.
Că ați bătut păstorul, ați risipit ale Mele oi,
Ca pe patriarhii Pavel, Antin, Ioan, Petru
Și ați devenit ca Makedonin și Kasiteri, deși sunteți numai de ieri.
Ați mijlocit prin apostazie, simonie și ierosilie, ca să vă ridice la scaune arhierești,
Ca să fiți bogați și apoi ați distrus Vladimirești.
Ca și lui Atanasie cel Mare, pentru că n-ați putut să-i aflați nici o prihană,
L-ați clevetit pe Ioan ca eretic, pentru a Mea cuminecare.
Sfântul Atanasie, cu Hristodul și Iachint, mergând la temniță dezlegau pe creștini
Și nu se temeau de cele ce-i amenință boierii haini.
Iar voi,  pe cei liberi, pe cei mai emeriți clerici tineri  îi canoniți.
Eu am vorbit lui Ioan! E adevărat că lui Avramie i-a vorbit și satan,
Dar nu despre Euharistie, căci diavolul este „cel ce nu este”,
Dar Eu sunt Pâinea cea vie!
Precum i-am glăsuit Zenoviei și episcopului Zenovie.
Karp, Papil, Agatodor și Agatonica, în temniță slujeau
Și cântau ca într-o Biserică, precum face a Mea Veronică.
Cu neputință este a nu împărtăși pe toți, din Lumina Mea,
Cu care tot norodul se împărtășea? Că cine Infinitului și Eternului,
Să se împotrivească, ar putea? Contra Mea s-a ridicat lutul, praful și țărâna.
De câtă muncă sunteți voi vrednici, că ascundeți în pământ talantul
Și nu dați Euharistia, via și  teologia și la altul.
Voi vă temeți și acum de Ioan, deși-i pecetluit,
După cum și Eu, în mormânt de piatră rece, eram.
Iar dacă voi cu împotrivire veți cuvânta și pietrele vă vor admonesta.
Ar trebui să ziceți și voi ca egipteanul Uar:
„Pâinea vie care se pogoară din cer și dumnezeiescul Pahar,
Ce cuprinde prin har, Sângele cel Prea Scump al Dumnezeului Celui viu,
Le-am cinstit mai mult decât cinstesc leafa, sau profesor vândut să fiu.
Nimic nu-mi este mai iubit, decât Hristos cu care M-am împărtășit”,
Deci ce să mai zic de Veronica și Ioan, care M-au văzut și M-au auzit?
Să nu muțiți ca arhiepiscopul Ostrogoniei, ce nu credea în puterea Euharistiei.
Și a zis de sfântul Ioan Rilsky din Sredsca, că nu credea:
„Nu știu pe acesta a fi între sfinți pomenit, ce dacă s-a împărtășit?
Și pe dată a muțit.  Preasfântul Filotei al Atonului,
Maica Mea în răpire l-a dus în Neapole, din temnița lui Amira,
Iar cu Ioan, nu pot să-Mi fac iubirea și mila?
Diavolul în chip de om, ca voi pe Ioan în mănăstire
L-a îmbrâncit pe Filotei în prăpastie,
Dar Eu am luat chipul robului, să Mă dau ca Euharistie.
Ioan a făcut ca Averchie cu Sfânta Euharistie,
Nevrând ca voi să se ascundă, până va trece a Mea sfântă mânie.
M-a propovăduit cu îndrăzneală, netemându-se  de nimic,
Pentru râvna ce a avut-o și în Biserică și între voi la școală.
Maicile și fecioarele, din Ierusalimul ceresc, alergau la moarte,
Ca cele de pe vremea lui Areta și Dunaan,
În cetatea de mucenici Negran, care ziceau:
Știți că noi, în Biserica lui Hristos, nu suntem mai prejos,
Ci avem cinstea de a fi înainte,
Pretutindenea noi avem locul de frunte, aduceți-vă aminte!
Primele în Biserica Domnului intrăm cele dintâi,
Cu cinstitele Taine ne cuminecăm,
Deși se cade mai întâi decât voi, femeile și bărbații,
Să primim cinstea mucenicească înaintea celorlalți”.
Și copii și copilele mici strigau: „Tăiați-mă pe Mine”,
Ca și Sfântul Kiric și Elpidis, că de Euharistia Mea erau pline.
Ziua fecioarelor din Vladimirești, zi de izgonire,
Au socotit-o mai sfântă, ca cea când au intrat în mănăstire,
Căci în prigoană M-au găsit pe Mine, ca Mire.
Și fără carte, ca voi, erau de învățătură pline.
Chiar pe Epimah Pelusiotul, Eu îl învățam totul.
Și a lăsat pustia și a predicat în Alexandria, împărțind la toți Euharistia.
Și dacă o picătură din sângele său de creatură, a dat vedere oarbei,
Dar Sfântul Meu Sânge, cu care adăp pe ai Mei miei!
Sfântul Simeon Noul Teolog, ca voi,  stiința și credința a căutat,
Prin răpire și lumină taboreică, prin teofanie, toată știința i-am arătat.
Dar voi, băgați de seamă că nesimțirea este omorârea minții și a sufletului,
Mai crudă ca moartea trupului. Iar voi, ca și ighemonii Sfântului Simeon,
Îi sileați pe Ioan și pe Veronica să părăsească lucrul Meu,
Pentru slujba voastră de nimica.
Dar el împărtășindu-se zilnic cu dumnezeieștile Taine,
Și-a subțiat grosimea cugetului trupesc,
Îmbrăcându-se în învățătura de taină, a arcanelor cereștii haine,
Pe când vouă v-a albit capul cu învățătura, dar n-ați izbutit să depășiți ura.
La toate Sfintele Taine, ierurgii și slujbe, se pogoară Duhul Sfânt,
Iar Ioan, ca Sfântul Simeon, a văzut, de când a fost hirotonit,
Zilnic pe Sfântul Duh cum l-a adumbrit.
Altfel cum ar fi îndrăznit, vouă, de vi s-a împotrivit
Şi atât norod a împărtășit?
Când lucra cele sfinte, Mă avea pe Mine în vedenie,
În inimă și în minte, peste Darurile puse înainte.
Și precum Meletie și Simeon Efeseanul,
Îl vedeau pe Noul Teolog patriarh cu omofor,
La fel Ioan al Meu iubit este Patriarhul ortodocșilor,
Că și-a pus sufletul pentru cer și pentru popor, nu ca voi, fricoșilor!
Sfinții Mei de altădat’ și pe cei răi îi aduceau la ei,
Iar voi și pe cei buni, îi numiți, contra Scripturii, nebuni?
Sfântul Ghenesie Ierotei, pentru uciderea nepotului, a lăsat dregătorie și episcopie,
Iar voi, care pururea omorâți pe aleșii Mei, vânați mereu arhierie
Și luptați contra mea și alei Mele  Euharistie?
Și el împreună cu Leon,  Antonie, Simeon Satirin, Ioanichie, Vasile
Aveau atâta iubire, încât pe orice carte la citire,
Când găseau scris Numele Meu, Iisus Hristos, Dumnezeu,
Plângeau, încât umpleau de lacrimi cartea,
Iar voi, fără nici o lacrimă, scrieți să nu se ia de nimeni Euharistia Mea!
O, osânda voastră grea!  Iar voi, viitori preoți și studențimea,
Învățați evlavia, liniștea dumnezeieștilor Scripturi
Cugetarea, toată Tradiția, a inimii curăția, fiind pildă, lumină, cetate și sare,
Având argumente pentru, nu contra obșteasca cuminecare.
Dacă cine nu ținea a lui Moise Lege, cu pietre se omora,
Și dacă pentru canoane și obiceiuri omenești, bătrânești,
Voi ați ucis pe Ioan de la Vladimirești,
Apoi ce pedeapsă singuri voi meritați, când direct poruncile Mele călcați.
Să iubiți, să beți Sângele Meu, să mâncați, pe toți să cuminecați!
Mie Mi-au adus falsă pâră, că sunt mâncător și de vin băutor,
Prieten al vameșilor și păcătoșilor și că cinstesc pe Tatăl Dumnezeu.
Iar voi, pentru că a dat Sângele Meu tuturor, ați legat pe Ioan al Meu!
Ioan M-a iubit mai mult pe Mine și pe ale Mele oi, decât pe voi.
Trebuia lăudat, nu defăimat,
Că și Moise și Solomon spun, cum trebuia cinstit acest om.
A dreptului și a faptelor bune cinstire, este a popoarelor veselire.
Sfântul Ioan Hrisostom, către Filogonie, spune că:
Cine vorbește de bine, va dobândi viață prin Euharistie.
Sfântul Vasile, la pareneza lui Gordie atestă,
Că istoria celor îmbunătățiți, prin Euharistie, se face ca o lumină,
Celor ce voiesc a se mântui și la Mine să vie.
Iar Sfântul Grigorie Teologul vă admonestează:
„Nu este deloc cu cuviință, ca petrecerile și istoriile păgânilor
Să se cinstească și să se facă,
Iar viețile drepților și ale credincioșilor să se tacă”
Ba încă voi lăudați, pe morții din iad, Sebastian și Bălan
Și defăimați pe iubitul Meu, Ioan.
În sfârșit să știți, că Eu, lui Ioan și Veronicăi,  le-am vorbit,
Precum prin acest Cuvânt ceresc vă trimit, că v-am iubit.
Grăiesc și azi la sfârșit, precum prin Pavel și lui Ioan al Meu iubit,
Și după cum la rândul lui, Sfântul  Apostol Pavel lui Hrisostom a vorbit
Și de Proclu a fost zărit; și precum și Noul Teolog Simeon,
A vorbit prin Stetatos Nichita, văzut de ucenicul său Ioan.
Euharistia este înainte gustare și pârgă a celor viitoare,
Dar voi vă lipsiți de o așa visterie mare,
Îndepărtându-vă de Sfânta Cuminecare.
Iată din ce pricină, în ale voastre școale, sufletul studenților moare.
Vă lipsește Viața, Adevărul și Lumina și voi purtați toată vina.
Iată de ce, asupra voastră, toată făptura și natura s-a înarmat,
Ca răsplată vrăjmașilor Mei, care de Ziditor și Proniator v-ați lepădat,
Oprind și pe credincioși de la cuminecat.
Toate ale cosmosului stihii, în toate chipurile pedepsesc,
Pe cei ce s-au depărtat de Izvorul Sfintei Euharistii.
O, sărmanii de voi, de ce comoară vă lipsiți!
Sub motiv de griji lumești, deșarte, când nu vă împărtășiți!
Sunteți păcătoși și nevrednici? Pocăiți-vă!
Aici e Curățitoarea, care vă face vrednici! N-aveți vreme?
Păcătuiți de moarte, fiindcă aceasta înseamnă lene!
Voi ați uitat și ați apostaziat, dar și pentru voi concret, nu în abstract,
Preasfântul Meu Sânge S-a vărsat,
Nu numai pentru cei de la Cină, sau pentru cei care la Crucea Mea au stat.
Căci e o poruncă: „Luați, mâncați și beți!”,
Un imperativ, prezent istoric, imediat, actualizat.
Că Eu și azi și pururea lucrez,  precum am mai lucrat.
Și tot, ceea ce fac Eu, e adevărat!
Că Eu în veac sunt același, viu, lucrător și neschimbat.
Ortodoxia e cea mai bună!
Dar voi singuri rămâneți, ca fariseii, de minciună,
Că prigoniți lumea, care cu Mine se împreună.
Dacă Eu vă dau cinstea și Mă revelez în Ortodoxie,
Cum îndrăzniți și vă păcăliți,
Ca tocmai voi, ale Mele oi, să vă împotriviți Mie?
De aceea Cuvântul acesta ceresc, cu dor vi se scrie,
Ca măcar vreunul din voi, ca Pavel, în sine, să-și revie.
Voi ar trebui cu frenezie să vă bucurați,
În Euharistie și în Domnul să vă lăudați, că Ortodoxia posedați.
Ce rost are, ca mănăstiri și conștiințele să dărâmați?
Ba încă și contra Mea să luptați. Dar de-ajuns vă este vouă, încetați!
Dacă nu vă veți trezi, Ortodoxia Mea cerească și fără voi va birui,
Că Eu o voi milui, dar Mi-e milă de voi, ai Mei iubiți și munciți fii!
Că posteritatea, ighemoni vă va numi. Dar n-aveți răspuns de dat,
Că Eu, Împăratul, Dumnezeu revelator v-am anunțat.
„Causa causarum, de nulla causa causata”, sunt Eu!
Şi dau la efecte insuficiente, cum sunteți voi, Potirul Meu,
Căci, „sublata causa, tollitur effectus”,
Cum poate grăi bietul om, că nu-s?
De aceea azi, mai mult ca oricând, Mă dăruiesc tuturor Eu, Iisus.
„Omnia vivum ex ovo” și viața voastră vi se datorește Mie,
De aceea înviați din moartea păcatului, numai prin Euharistie.
„Totum est majus sua parte”,  cine de Mine vă poate desparte?
Trebuie să vă cuminecați și voi, care învățați carte,
Ca să aveți cu Mine parte. Dacă voi sunteți limitați, cum puteți sta,
Fără a fi, pururea, cu Infinitul cuminecați?Vai de voi, cei învățați!
„Pars pro toto”, nu se poate lua, până ce cu Mine nu vă veți cumineca,
Căci fără subzistență, cum veți putea sta? Funcția nu creează organul,
Ci Eu sunt Creatorul și Mântuitorul, iar prin Euharistie Sfințitorul.
Iar organul numit gură, are funcția de a predica și a se cumineca,
Dar voi de la catedră, contra Euharistiei predicați, nici nu cuminecați.
Unde s-a mai pomenit, ca cea mai înaltă Instituție Teologică,
Să n-aibă, în incinta ei, adevărată Biserică?
Euharistia este ca substanța în accident!
Și vă servește ca veșnic aliment, pentru veșnicie stimulent.
Că Eu, între voi, sunt ca Transcendentul în imanent,
Dumnezeul Real, pururea de față prezent.
Ca mărginiți, voi sunteți în Infinit, de aceea trebuie des să vă împărtășiți
Și pe toți să adunați la împărtășit.
Eu azi personal, prin ceresc Cuvânt vă invit!
Mă mir, de ce  v-ați împotrivit?
Necesarul în contingent Eu sunt, până la sfârșit, pururea de față, prezent.
Și un singur lucru este necesar, partea Mariei,
Veniți la al Meu Pahar, Eu sunt Universalul în individual.
Și am grăit chiar prin animal. Iar azi prin om, ca voi,  vă strig,
În limba voastră, la al Meu Pahar.
Eu sunt Generalul în particular, peste voi gravitează al cerurilor har,
Dar cum puteți  să nu veniți la cuminecare, iar și iar?
Tocmai voi, savanți teologi, ignorați al Vieții Pahar?
Unde vă e știința voastră, dacă de Euharistie n-aveți habar?
Știința cea adâncă, o posedă cel ce Mă mănâncă.
Iar voi mai ezitați, încă? O, ce inimă de stâncă!
Iar teologie și teofanie, înseamnă că Eu vă vorbesc vouă și voi Mie.
Deci de ce vi se pare de necrezut, că vă pot vorbi și scrie,
Când sunt Vorba cea vie? De ce nu veniți, oare, la Euharistie?
În ce constă atunci, a voastră teologie?
Vorbiți la fiecare prelegere mereu
Și doar fiecare sunteți praf și cenușă și robul Meu.
Iar Eu, Stăpânul, n-am voie să vă vorbesc, ca Dumnezeu?
Cine e Subiectul și care-i obiectul? Cine-i Viu și care-i mort?
Oare, n-am vorbit lui Moise, în rug și în cort?
Mai puteți voi via și studia, fără al cerurilor suport?
Cum puteți fi de grad universitar,
Trăind fără Hristos și fugind de al Vieții Pahar?
Iar dacă cercetați bine Liturghia, vedeți că de la început
„Binecuvântată este Împărăția!”, înseamnă Euharistia,
Împărăția cerurilor, prin cuminecare, e în mijlocul oamenilor.
Și de la prima, până la ultima rugăciune,
Arată  dezlegarea și cuminecarea, fără de întinăciune,
Cunoașterea adevărului și a vieții ce va să fie,
Nu se poate decât prin Euharistie!!!
Vedenia, teofania și Euharistia se descoperă în cerească Liturghia,
Prin intrarea îngerilor între voi, în Liturghia de pe pământ, în sobor,
Precum la Vladimirești tot cerul pogor.
Minunea și mântuirea, n-o dă decât împărtășirea.
Biserica nu se roagă decât pentru cei binecredincioși
Şi care sunt cu credință la Euharistie,
Cu frica lui Dumnezeu pregătiți,  ca să ia Trupul și Sângele Meu.
Iar ambele vohoduri sau ieșiri, sunt bazate pe teofanii și descoperiri.
Iar vrednicia nu v-o dați voi, sărmane oi, ci Eu și Euharistia.
Că trupurile și sufletele vă sfințesc, după ce vă împărtășesc
Și în casa de lut Mă sălășluiesc.
În fiecare zi se cade a-Mi sluji, a-Mi liturghi, a vă împărtăși.
Eu vă binecuvintez, ca să binevestiți, să vă împărtășiți și să propovăduiți!
Cu putere multă a Evangheliei plinire, dar de ce fugiți de împărtășire?
Cuvântul Meu ceresc e adevăr, Eu Evanghelia și unirea descopăr.
Cel ce a făcut ochiul și urechea, nu vede și nu aude?
Dar cum ziceți,  voi, că Dumnezeu Se ascunde?
Cei care nu vreți să vă împărtășiți, la cei chemați ieșiți
Și lăsați pe cei învredniciți, să stea la cuminecare liniștiți.
Eu vă spun, să vă treziți!  În toată vremea și în tot locul, Eu Îmi vărs focul.
Cine nu-i vrednic a se cumineca, nu-i vrednic nici în Biserică de a intra.
Și ca genuflectenses și fotizomeni, afară cu păgânii a sta.
Iar voi, chiar la rugăciune, cereți, ca tot poporul să se învrednicească,
Să se împărtășească, fără de întinăciune.
Voi lăsați să se cuminece, numai cei de voi drepți socotiți.
Dar  să știți, nici voi nu sunteți vrednici să vă împărtășiți!
Cu ce drept,  peste Euharistia Mea, voi stăpâniți?
Că Eu sunt, Care aduc și Cel ce Mă aduc, Cel ce Calvarul din nou urc,
Cel ce Mă frâng și Cel ce Mă împart, ca să vă împărtășesc,
Pentru că vă învrednicesc, iar pe voi iconomi și mandatari vă numesc,
Dar pot și Eu să vă caterisesc, ca pe Iuda, de har, definitiv vă lipsesc.
Voi ca heruvimii, precum cu fățărie cântați, trebuie să fiți!
Dar de ce nu împliniți? De ce, nici pe cei însetați, nu-i împărtășiți?
Pe toți, pe care în diptice-i pomeniți,
Datori sunteți să-i împărtășiți, că altfel farisei vă numiți.
De ce pe cei morți pomeniți, nu-i opriți,  ca să nu fie împărtășiți?
Căci conform Ortodoxiei și ei și îngerii sunt teofanic veniți.
Dacă spuneți că sunt Izvorul învierii și Jertfa dreptății,
De ce nu faceți dreptate, ca sufletele toate să fie cuminecate?
De ce în prefacere credeți,  dacă pe Duhul Sfânt
Şi nici umbrirea puterii Celui Preaînalt, nu vedeți?
Ba încă peste tot poporul cereți Duhul Sfânt,
Dar voi nu le dați cerul și Euharistia, ci pământ.
Spuneți: ce fel Mă iubiți, dacă nu împărtășiți?
Cum spuneți că Hristos este în al vostru mijloc, dacă nu împărtășiți deloc?
Oare Infinitul și veșnicia, poate lipsi din vreme, timp și din vreun loc?
Poate fi pusă lumina sub obroc?
Pentru cine aduceți mila păcii și sfânta jertfă a laudei,
Dacă nu dați libertate Euharistiei?
Darul, dragostea, împărtășirea, spuneți că-i pentru toată omenirea,
De ce nu dați la toti, de la Liturghie, împărtășirea?
Voi opriți pe popor, de la laudă și mulțumire, către Dumnezeire,
Când îl prohibiți, de la împărtășire.
Eu dacă primesc slujba, din mâinile voastre de nemernici,
Oare, credeți, că prin asta, sunteți vrednici?
Rânduiala cea pentru voi și canonul Eu l-am împlinit,
Precum azi Cuvânt ceresc v-am vorbit,
De aceea tot norodul trebuie împărtășit.
Mai întâi se dă Euharistia, apoi epitimia de bună voie fiecăruia,
Că Mă beți și Mă mâncați, pentru ca păcatele să vi le curățați.
Eu sunt prezentul istoric!
Dincolo de cadrele spațialo-temporale ale istoriei.
Prin darea Euharistiei, pururea prezent și actual,
Că acesta, de aici și de acum, e tot ce-i pe pământ și în cer mai bun.
Se varsă și Se frânge,  pentru sufletul ce are inima arsă și plânge.
Aceasta-i porunca mântuitoare, de care trebuie să vă aduceți aminte,
Să luați și să dați Sfânta Mea Cuminecare,
Că doar Euharistia nu-i sub stăpânirea voastră,
Ziceți: „Ale Tale dintru ale Tale”,
Pe Mine Mă lăudați, Mă binecuvântați!
Îmi mulțumiți și vă rugați, dar de ce nu Mă dați?
Înnoirea teofaniei și repetarea, e ca să dați cuminecarea,
Spre trezirea, iertarea, plinirea și îndrăznirea,
Iată scopul, menirea și împărtășirea, e a Liturghiei menirea!
Înainte de cuminecare,  pentru Pâinea cea spre ființă se roagă fiecare.
Darul, îndurările și iubirea, prin Mâna Mea  se dă vouă
Și la tot poporul, odată cu împărtășirea.
Iar voi, cine sunteți și ce putere aveți să faceți prohibirea?
Eu teofanic împreună cu voi petrec
Şi din ceruri Mă aplec și sunt Unul Sfânt,
Iar voi sunteți cenușă și pământ și dați Sfintele numai sfinților,
De ce vă mai împărtășiți, fiind greșiți?
Dar măcar de ce nu dați tuturor, la întregul popor?
Vă temeți că Mă sfârșesc, de M-ar mânca  tot neamul omenesc?
Dar să știți că Sfintele se dau sfinților,
Că Eu ca Mântuitor, după ce vă împărtășesc vă sfințesc.
Vinul, pâinea, stofa și cărțile se sfințesc, se încălzesc de duh ceresc,
Iar voi, chipul Meu, fugiți și nu voiți să vă împărtășiți?
A Mea Euharistie, se dă omule ție,
Ci nu o iei sau o dai, sau a opri tu, după vrednicie.
Voi strigați: „Luați”și nu iau,
Așa că, de ce voi vă cuminecați și la ceilalți nu Mă dați?
Eu după ce M-am atins de voi,
V-am spălat păcatele cu Sângele Meu ca o înviere,
În ziua de acum, apropiați-vă, cuminecați-vă, că Mă arăt!
Dar să nu Mă dați, fără să cuminecați, îndărăt!
Eu poporul mântuiesc, după ce îl împărtășesc.
Voi vedeți, primiți și dați după ce vă cuminecați.
Eu Mă înalț peste ceruri!
După ce am dat peste tot pământul  mărirea, odată cu împărtășirea.
Eu vă întăresc întru sfințenie, după ce vă învrednicesc de Euharistie,
Ca toată ziua să învățați dreptatea Mea, luând împărtășania.
După ce drepți M-ați primit și v-ați împărtășit,
Apoi v-ați învrednicit și Mi-ați mulțumit.
Eu Mi-am dat, prin cuminecat,  viața!
Şi voi toată viața v-o dați, după ce vă cuminecați!
Eu sunt sfințirea și împărtășirea, a voastră și a toată omenirea,
Că Eu sunt al Legii și a prorociilor împlinirea.
Am plinit toată rânduiala părintească, a inimilor veselie și bucurie.
Deci din Gura cea de Aur, ca o lumină de foc, strălucind harul,
Ca să luați parte la al Meu Pahar.
Găsiți în Sfânta lui Liturghie, că toate rugăciunile,
Cele 7 Laude și orice ierurgie, duc spre Sfânta Euharistie,
Pe care trebuie să o ia toată suflarea cea vie. Așa să fie!
Deci ce aveți împotrivă? De ce mai aveți ură?
Când toată Sfânta Tradiție și Sfânta Scriptură spun,
Ca să gustați cât de Bun sunt Eu, Împăratul Dumnezeu,
Eu vă binecuvintez, Tatăl Meu și eu lucrez!

Extras din Scrieri 8 – Cuvinte cerești, vol. 2 – Ieroschimonah Nil Dorobanțu