Biserică mică, nu lucrați pentru mântuire nimică,
Care fugi de cuminecare, ești neroditoare și nepredicatoare,
Care nu munciți pentru hrana cea nepieritoare
Și vă irosiți viața în floare,
Tu biserică din suflete, care veți muri ca mâine,
Pribege străine și bătrâne, din tine ce va mai rămâne?
Că te invidiază suflete multe, hapsâne, în vârful dealului.
Ca în Segar ești adunată și Biserica din mijloc este dărâmată.
Precum și tu ești pătată, că de lupi și vipere
Tu mânăstire ești aici înconjurată,
Oare tu te gândești la moarte, la sfârșit, la judecată?
Deci Eu aici te întreb, pe tine sobor bătrân întreg:
Oare voi pravila, canonul și făgăduința ați uitat?
Eu la inima voastră azi, prin Cuvânt ceresc, încă o dată mai bat,
Ca sfinților și monahilor în vremea de altădat’.
Eu vă spun, să vă treziți!
Şi voi, tot soborul, Cuvântul de la Mântuitorul să citiți,
Ca și cu înțelepciune cerească să vă înțelepțiți.
Voi la cer să vă gândiți, să vă rugați ca acolo veșnic să trăiți.
Cât e ziuă să lucrați, să oftați, să lăcrimați,
Că timpuri apocaliptice ajuns-ați.
Eu vă spun să vă gândiți, că mai grabnic să vă pocăiți!
Eu, Împăratul Slavei, întreb dacă în voi a încolțit
Măcar ca grăuntele de muștar, al credinței însămânţire.
Vă întreb deci pe voi :
Pentru Mine și pentru împărăția cerurilor, ce munciți?
Pentru predică și pentru Euharistia Mea, cât suferiți?
Unde este virtutea voastră de muceniciţi?
Oare iadul sau Raiul doriți?
Dar voi, preoți, care sunteți, de ce oare nu plângeți?
Ca lumea la pocăință, s-o întoarceți?
Voi de păcate sunteți beți și mândrie în voi aveți.
Zilnic de ce nu liturghisiţi, dacă sunteți 3 năimiți?
Dar de ce oare nu citiți, la profeți și vieți de sfinți?
De ce nu credeți în vedenii, în descoperiri și în teofanii?
De ce oare, voi în suflete, nu Mă primiți?
De ce obștea bolnavă, mai des n-o împărtășiți?
Eu vă spun să vă treziți!
Că Eu, Cuvântul Meu,
Nu L-am vorbit numai pentru neamul trecut și rău,
Ci și pentru voi, până la sfârșit, poporul Meu.
De aceea, azi vorbesc din nou, că voi v-aţi rătăcit, v-aţi depărtat
Şi aţi fugit de cuminecat.
Eu vă chem la pietate, la cunoaștere, la cumpătare, la psalmi, la rugă.
Dar ce rost au, bătrânele, de Mine să fugă?
Eu am luat Crucea grea, am urcat Calvarul sus pe Golgota.
Am fost de toţi bătut. O, ce mult M-a mai durut!
Cum în iesle pe spini și pe cruce am zăcut. Fost-am alungat Eu, al Slavei Împărat!
În zadar, chiar și de voi am fost și sunt și azi urât,
Cu batjocuri rele ocărât,
Mai mult decât toată lumea, îndurerat și amărât,
Am ajuns tuturor urât.
Eu nu sunt azi de nimeni crezut,
Eu, Dumnezeu, Cel fără de început.
Pe voi din ţărână v-am făcut,
Am fost de toţi bârfit și ce mult v-am mai iubit!
Eu la inima voastră bat, ca al lumii întregi Mântuitor.
Vreau să vă dau jugul Meu ușor și în ea să Mă pogor,
Că nu vreau la Judecată, veșnic să vă omor.
Dar voi nu vreţi să-Mi deschideţi, că inimi împietrite aveţi.
Vai de voi, cât de amarnic o să plângeţi!
Eu te rog pe tine, preotule, care azi tot de la ceruri putere ai,
Să Mă împarţi și să Mă dai,
Să nu zici că timp sau dragoste n-ai,
Că de tine va fi vai!
Deci în chivot să nu Mă încui, ci în inimile maicilor,
Să Mă zugrăvești și să Mă pui.
Că eu de când M-am născut, tot de dureri și ură parte am avut.
Dar azi oare ce v-am mai făcut, ca să Mă prigoniţi atât de mult?
De ce nu Mă daţi la obște, la lumea care M-a cerut?
Eu chiar și la 3 zile de la Irod am fost prigonit, apoi pe Calvar
Am fost scuipat, legat, lovit și pironit.
Deci și azi vă spun, că Eu dacă vă rabd și sunt Bun,
Asta nu înseamnă să Mă huliţi sau să Mă batjocoriţi,
Ci să nu Mă mai prigoniţi, că veţi fi aspru pedepsiţi.
Eu vă spun să luaţi dragostea, că vă veţi mântui cu ea,
Pentru că osânda urii voastre este altfel grea.
Eu vă spun să luaţi și mila, că de-ajuns vă este vouă sila,
Ca Agara, Dina și Rahila.
Eu vă spun că veţi fi greu de tot, la moarte, judecaţi
Şi de la faţa Mea lepădaţi și blestemaţi, dacă nu vă îndreptaţi.
Nu vreţi să predicaţi și să cuminecaţi,
Precum la hirotonie făgăduiaţi.
Eu vă spun, să nu mai judecaţi pe surori, maici și pe fraţi,
Să nu mai clevetiţi, că voi singuri o să fiţi osândiţi.
Ci puţin, cât puteţi, și voi să suferiţi fără să cârtiţi,
Că Eu Crucea am dus, Eu Hristos Iisus, la Golgota sus.
Tot ce am grăit Eu, Împăratul Dumnezeu, e Cuvânt veșnic.
Din cauza aceasta și Cuvintele cele dumnezeiești sunt ale tuturor
Şi se citesc în Biserica Mea la fiecare adunare,
Ca niște daruri trimise de la Mine
Şi ca o hrană care se dă sufletelor prin Duhul.
Dar Eu Care vă vorbesc,
Reeditez Cuvântul Meu ceresc, pentru cei ce Mă iubesc.
Căutaţi să-L aveţi scris, pe frontispiciul sufletului
Şi să căutaţi dragostea Mântuitorului.
O, ce mult am suferit!
Chiar cu Maica Mea de M-am întâlnit, pe Golgota când am suit,
Eu am zis să se plângă pe Ea, ca mironosiţă, nu pe Mine,
Că timpul greu vine.
Eu al Slavei Împărat, chiar de Maica Mea M-am lepădat,
Şi doar Ea M-a legănat, M-a alăptat și la Sânu-I M-a purtat.
Dar pildă v-am arătat.
Ca Veronica să fiţi și voi, ale Mele bătrâne oi,
Ca să-Mi ștergeţi sudoarea Sângelui și rana cu mahrama.
Dacă faceţi asta pentru Mine, sunteţi ca Mama.
Eu gol am fost, biciuit și amarnic scuipat, legat și lovit,
Pe Calvar Crucea grea am suit.
Sus pe Golgota am fost pironit și răstignit,
Că pe voi mult v-am iubit!
Sus pe locul Căpăţânei am ajuns,
Cu piroane și cu sulițe M-au împuns,
Eu brațele le-am înălțat spre Tatăl sus,
Dar n-am primit nici un răspuns.
Eu ca să vă cuprind, brațele am întins sunt și azi
Și în veci Iisus Biruitorul, Puternic Dumnezeu, tare de neînvins.
Chiar și picioarele, care după oaia cea pierdută au umblat,
Şi cu tălpi neudate peste ape au călcat.
În picioarele care v-au mântuit,
Cât am fost de îndurerat și defăimat,
Eu totuși M-am rugat și de pe Cruce pironit, pe toți am iertat.
Iar voi fără piroane în mâini și picioare, de durere neîncercați
Şi tot nu vreți ca să iertați, ci mereu vă certați.
Eu am iertat, voi mai mult v-aţi mâniat și voi între voi n-aţi iertat,
Ba încă și pe Mine M-aţi condamnat.
Maica Mea pe toți ierta,
Deși prea bine vedea cum Sângele Meu peste Ea curgea.
Maica Mea, Sângele de pe jos strângea
Și tot pământul se îmbiba,
De aceea Ea plângea că Sângele Meu, ca și azi, se irosea.
Că deși Sângele curgea,
Totuși atunci ca și astăzi, nimeni nu se împărtășea.
Sângele șiroia de sus peste Ioan,
Care nu lua pe Sfinte, ca voi, vreun ban.
Părul lui era înnegrit prin Sângele Meu, al Împăratului Dumnezeu.
Ca și păcatele voastre s-a albit, că încă și spinii și piroanele, Crucea
Şi Corneliu sutașul, ba încă până și pământul s-a albit.
Dacă voi nu puteți răbda,
Apoi să vă gândiți cât v-am răbdat Eu, Împăratul Dumnezeu,
Tot ce făceați voi, când dădeați contra Mea război.
Să dăinuiască în mintea voastră,
Neclintit și statornic al Meu Cuvânt ceresc.
Mă smeresc și în iesle și pe Cruce și mic,
Eu am dat semn celor ce de Mine se tem,
Pentru a fugi de la fața arcului,
Dar nu pentru a se împărtăși.
Ba încă și toată Crucea s-a îmbibat, iar voi n-ați venit la cuminecat.
Ea de sânge s-a curățit și toată s-a albit,
Iar voi, mai rău și mai nesimțitoare ca lemnele,
Nu veniți la împărtășit!
Dar spinii au înflorit, pe când țarina inimii voastre doar ciulini,
Mărăcini și spini a rodit și nu v-ați împărtășit.
Eu vă spun, veniți și gustați și vedeți, cât sunt de Bun acum,
Până sunteți încă pe viața asta, pe drum.
Că s-au cuminecat lemnul și pământul,
Cel de pe vremea lui Adam blestemat.
Spinii, care ca un blestem au crescut,
Iar pe fruntea Mea greu M-au durut.
S-a împărtășit și pământul cel nesimțitor,
Iar voi n-aveţi nevoie de Sângele Mântuitor?
Crucea a devenit obiect de cult și de închinare,
Iar voi, ale mele oi, nu mai veniți la cuminecare?
Şi voi, deși sunteți în dureri și n-aveţi la cine decât la Mine
Să apelați în nevoi, totuși dați contra Mea război?
Cum erau și atunci,
Când în Gadara trimiteam pe diavol în porci și la munci,
Eu pe toți cei leproși îi făceam sănătoși și pe slăbănogi vindecam
Şi apoi nici o recunoștință nu primeam.
Mâini uscate îndreptam și apoi palme de la ei primeam,
Pe bolnavii care erau gravi îi ridicam
Şi-i binecuvântam, dar piroane și spini de la ei,
Că de la voi primeam.
Eu și azi ca și altădat’, chiar pe toți am iertat,
Dar voi rău v-aţi răzbunat,
Pe Mine voi, preoții, în chivot M-aţi încuiat,
Sufletele ați dărâmat, iar voi, bătrânelor, ați făcut sfat,
Ca bătrânii norodului M-aţi judecat.
Însă Eu azi pe voi, ale Mele turme de oi,
Pentru că zăceți și vă zbăteți în dureri și în nevoi,
Eu vă iert pe voi, sobor bătrân întreg și vă dezleg,
Dezlegare chiar din cer, ca să vă cuminecaţi, cât e ziuă să lucraţi,
Euharistia Mea să o luați,
Trupul și Sângele Meu, al Împăratului Dumnezeu.
Voi sunteți și bolnave și bătrâne și trebuie să vă cuminecaţi,
Neașteptând să fiți grave, că muriți ca mâine.
Deci toate să luați Trupul și Sângele Meu să-l gustați.
Dar de ce v-aţi înstrăinat? Dar de ce numai în posturi M-aţi luat?
De ce, atât amar de vreme, nu v-aţi mai cuminecat?
Cine oare v-a înșelat?
Că Moise pragurile israeliților, cu sânge de oaie a însemnat,
Dar Eu, Însuși Sângele Mielului celui nevinovat,
Care pentru păcatele voastre M-am înjunghiat,
Drept semn v-am dat.
Azi Eu, Dumnezeu,
Am vorbit din locașul Meu cel sfânt și preaslăvit,
Ca să vă chem pe toate, fiecare precum poate,
La împărtășit și la propovăduit.
Eu vă spun că sunt smerit, dar voi în păcate îmbătrâniți.
Voi și canoane mai știți,
Dar mai mult obiceiuri bătrânești și pravile omenești
Şi ați uitat să mai citiți pe cele dumnezeiești.
Voi toată ziua vă străduiți,
Ca doar pe sărmanul trupul vostru să-l hrăniți,
Dar nici din destul nu izbutiți și tot sărace și flămânde muriți.
Dar vai de sufletele voastre! Nu veniți deloc să vă împărtășiți!
Ci din contră, în întuneric vă tăvăliți.
N-are cine să vă mai dea un sfat,
Pentru că toți păstorii s-au întunecat și s-au pus pe prădat.
De aceea, însă voi ați uitat
Să mai veniți la Marele Păstor al oilor, la cuminecat.
Prea multă milă aveți de pământ, de trup și de gunoi,
Iar sufletul zace ca orbul în noroi.
Voi să vă îndreptaţi, Eu vă spun, să nu mai judecaţi!
Ci întru smerenie și dragoste să răbdaţi.
Eu vă chem la Mine să veniţi, să luaţi și să beţi și să mâncaţi,
Să vă odihniţi întru ostenelile ce le-aţi îndurat.
Dacă voi însă canoane aţi studiat, de ce oare v-aţi înșelat?
Dacă aţi citit, cui oare aţi slujit? De ce la Mine zilnic n-aţi venit?
Că doar sunt Cel Veșnic și Infinit.
Căutaţi singure, la al 9-lea canon,
Ca să vedeţi chiar în Pidalion, voia cerescului Domn.
Canoanele nu sunt făcute fără Mine și contra Mea,
Ci ca să se dea mai des Euharistia.
Citiţi și singure să vă socotiţi: De ce nu vă împărtășiţi?
Să lăcrimaţi, că de păcate nu vă lăsaţi,
Dar la Mine nu veniţi să vă învredniciţi, să Mă luaţi.
Vedeţi bine în Scriptură, Tradiţie, canoane ce scrie,
Pentru că în curând întrebarea și Judecata peste voi o să vie.
Că o singură slujbă în care se efectuează Sfânta Euharistie,
Dacă refuzaţi cereasca vrednicie și la slujbă parte luaţi,
Când în biserică sau la strană staţi, ba încă mai și cântaţi,
Dar nu vă cuminecaţi, ci numai pe preot îl lăsaţi,
Iar voi afară ieșiţi din biserică fără să vă împărtășiţi,
Apoi în zadar maici vă mai numiţi.
Că singure vă anatematizaţi!
Iar voi, preoţii, în zadar mai slujiţi, că singuri minţiţi,
Că pe nimeni nu împărtășiţi; și pe voi, pe obște și pe lume afurisiţi!
De aceea Eu vă spun, să vă treziţi!
Deci voi, maicilor, ca mironosiţele să vă siliţi,
După Mine pe Golgota să suiţi,
La Mirele ceresc cu dor nespus să veniţi și să vă împărtășiţi!
Că mironosiţele au fost stropite de Sângele Meu,
Când urcam cu Crucea grea,
Voi picioarele cuprindeţi-Mi
Și cinstea dumnezeiască dădeţi-Mi.
Că aceasta vă e menirea,
De aţi ajuns bătrâne, păzind pe deal mănăstirea.
Eu vă spun să aveţi iubirea!
Cu nădejde, credinţă și cu dragoste mare,
Să porniţi bătrânelor cu Crucea,
La predicare, să studiaţi, să învăţaţi,
Să citiţi pe ai Mei sfinţi și să nu mai judecaţi,
Să nu mai bârfiţi sau să clevetiţi.
Vieţi de sfinţi voi să citiţi, pe toată Scriptura s-o iubiţi,
Tradiţia s-o controlaţi, ca să vă documentaţi
Şi mai des să vă cuminecaţi!
Că Eu azi vorbesc, către tot neamul omenesc și monahicesc.
Eu pe voi încă vă iubesc și vă poruncesc!
Tot soborul să vă luaţi spre cele de sus zborul,
Să aveţi inimile și sufletele curate, Crucea în spate să o ridicaţi
Şi de păcate să vă lepădaţi.
Euharistia zilnic să o luaţi și precum odinioară mironosiţele,
Îndrăzniţi să predicaţi.
Nu mai judecaţi, contra Mea nu mai lucraţi.
Pe sfinţii mei nu clevetiţi, să nu Mă mai urâţi, ci să Mă iubiţi!
Iar tu, preotule, care ai nume de lup și haine de oi,
Până când dai cu piciorul în bolduri și duci contra Mea război,
Tocmai acum în vremea cea de apoi.
Vouă, preoţi care sunteţi, putere v-am dat să aveţi.
Har mare v-am turnat și voi mult aţi defăimat,
Pe obște n-aţi mai chemat la cuminecat.
Veșmânt preoţesc aveţi, dar chemării nu corespundeţi,
Că pe mine nu Mă daţi.
Har peste voi am vărsat, dar voi vedenii n-aţi observat.
Şi atunci când v-am preoţit,
Pe Sfântul Duh, ca limbi de foc sau ca porumbel,
Nu l-aţizărit.
Eu l-am pogorât peste voi, deși voi M-aţi urât,
Dar pe ce vă bazaţi, dacă nu cuminecaţi și nu vreţi ca să iertaţi?
Şi dacă nici teofanie, vedenie sau porumbel nu văzut-aţi ?
Că eu în bloc am iertat pe orice nat,
Iar voi de ce n-aţi dezlegat pe obște și lume
Să vină mai des la cuminecat?
O, preotule, cum vei fi judecat!
Dar până azi te-am iertat,
Că încălţămintea Mea, asupra Idumeii voi așeza,
Adică trupul cel purtător de Dumnezeu,
Prin care printre voi am venit,
Precum și prin Euharistia Mea, tot așa v-am împărtășit.
O, ce mult v-am mai iubit!
O, popor prea fericit, care ai un Dumnezeu spre împărtășit!
Eu vă spun, să nu judecaţi pe ai Mei sfinţi și ai voștri fraţi
Care au cuminecat și au fost cuminecaţi!
Şi nici pe cine M-au iubit pe Mine sau au fost animaţi
De al iubirii dumnezeiești foc, pe cei ce au dezlegat în bloc,
Căci totul au făcut cu porunca Mea și nu au greșit deloc.
Iar Eu sunt Cel mai Sfânt din ceruri și de pe pământ,
Mai mare decât oricare,
Decât canoanele și dogmele și cunosc oile Mele.
Deci pe Mine să mă ascultaţi și toţi sfinţii îi împăcaţi
Şi mai des să vă cuminecaţi.
Eu sunt mai mare ca toţi sfinţii și toţi îngerii,
Iar pe ei și pe voi în valea plângerii, pe toţi Eu vă voi judeca,
Ce aţi făcut cu Euharistia Mea?
De ce nu M-aţi dat, a se cumineca toată lumea?
Deci nu voi Mă judecaţi pe Mine și pe ai voștri sfinţi aleși fraţi,
Ci și pe voi și pe capre și pe oi,
Eu vă voi condamna sau răsplata vă voi da!
Voi singuri vă osândiţi prin faptul că clevetiţi
Și prin cuvântul ce-l vorbiţi.
Să citiţi la vieţi de sfinţi, cum erau zilnic împărtășiţi
Şi erau tare cuminţi, că pe nimeni nu cleveteau
Și pururea vă propovăduiau.
Citiţi la parastas, unde arată că viaţa voastră e umbră și vis,
Dacă nu ţintește viaţa fericită din paradis.
Deci în deșert se turbură tot pământeanul.
Cum este împăratul și arhiereul sau înaltul, tot așa este și soldatul.
Cum e cel mare și cel mic, totul e praf, cenușă și nimic.
Cum este săracul, tot așa este și bogatul.
De aceea vă îndemn să luaţi Sângele Meu, Preacuratul!
Eu vă întâmpin pe toate, sărace și bogate,
Pe urma Mea veniţi, luaţi Crucea în spate,
Îngrijiţi-vă să fiţi cuminecate.
Deci Eu vă spun, gustaţi și vedeţi cât sunt de Bun!
Voi binecuvântare aveţi mare,
Ca să Mă luaţi sprecuminecare.
Cine vă va duce în cetatea întărită,
Când inima voastră e neîmpărtășită?
Biserica mea e o adunare legală și dumnezeiască, regală,
În care toată obștea e egală și în credinţă întărită.
De aceea, fiecare oaie să fie împărtășită,
Că vremea vremii de apoi e venită.
Pe mine să Mă predicaţi, pe Golgota sus să urcaţi,
Ca mironosiţele și ca Veronica să Mă apăraţi.
Sângele Meu de pe spini, de pe stânci, de pe arme, de pe pământ
Şi de pe lemne și piroane să-l adunaţi,
Cu flori să Mă încoronaţi.
Făgăduinţele, poruncile și Legea Mea să o urmaţi!
Cât e ziua să lucraţi, ci nu cu spini să Mă încununaţi,
Ci mai des să vă cuminecaţi.
Mai înainte de urechile voastre aţi auzit,
Dar pentru Mine urechi nu v-aţi pregătit.
Cheile Raiului le-am dat sfinţilor apostoli, în faţa lui Petru,
Dar voi vădit, v-aţi lepădat.
Cheile iadului în Mâinile Mele,
Iar cheile Raiului le-am dăruit în mâinile omului.
De ce a dat chei și nu cheie?
De ce nu vrea, nimeni din voi, seama să deie?
Dar oare tu, maică, n-ai har, dacă ai fost fecioară sau femeie
Sau dacă n-are cine spre ceruri să te ieie?
Dar cheile sunt de mai multe feluri, căci sunt și de aur și de lemn,
Dar spre ceruri Eu vă îndemn!
Vă voi arăta în a voastră mănăstire un semn.
Şi săracul și bogatul poate să se mântuiască având fiecare chei,
Ca să mijlocească.
De aceea eu vă spun vouă, duhovnicilor, să deschideţi fiecăruia
Să se mântuiască și să se împărtășească!
O, Raiule! Este cu putinţă să se lepede toţi de tine și de Mine!
Pentru un lucru atât de mic, să pierdeţi un bine atât de mare?
De ce pentru un ceas de păcat,
Să pierdeţi pe al Slavei Împărat?
Eu vă spun că nu vă las, ci vă chem, pe toate la cuminecat,
Iată pentru ce scop v-am creat!
Iată Tainele spre care v-am chemat!
Eu, Împăratul Dumnezeu,
Vă binecuvântez din cerul sfânt al Meu!

(Cuvânt extras din „Cuvinte cerești, vol. 1” – Ieroschimonahul Nil Dorobanțu, pag. 33 – 43, editura Floarea de April)