Comunicat oficial al Asociației Nicolae (Nil) D. Dorobanțu

Această asociație s-a constituit pentru a readuce în atenția neamului românesc, a Bisericii Ortodoxe Române, a Sfântului Sinod, a monahilor și monahiilor, preoților de mir și credincioșilor, personalitatea ieroschimonahului Nil Dorobanțu, un monah de o mare forță spirituală, care a trăit în secolul 20.   Ieroschimonahul Nil Dorobanțu a fost un geniu intelectual, prin cultura vastă ce o deținea, fiind licențiat în Drept, Filosofie-Litere și Teologie, facultăți absolvite cu ,,magna cum laudae”, dar și absolvent al Școlii Militare de Ofițeri de Infanterie, de altfel provenind dintr-o familie cu vocație militară, unchiul său fiind general al Curții Regale. A fost secretar eparhial și profesor în Episcopia Dunării de Jos, director de studii la seminarul monahal Văratec (Neamț), stareţ şi duhovnic la mănăstirile: Tarniţa (Vrancea), Măgura Ocnei şi Bogdana (Bacău), Nechit, Tarcău (Neamţ).

Având o activitate misionară deosebită, o râvnă aprinsă pentru propovăduirea Evangheliei, într-un regim ateu, fiind de o tărie de caracter excepțională, nefăcând nici un compromis cu puterea comunistă, fără apartenență politică, a fost hăituit permanent, din mănăstire în mănăstire, din schit în schit, din casă în casă, neavând loc să-și plece capul, fiind bătut, torturat, i s-au frânt oasele, i s-au scos dinții, suferind pentru Hristos și Evanghelie.

Predicile sale adunau sute de oameni, iar regimul ateu nu putea permite acest lucru, și astfel s-a ajuns la o prigonire și o vânare a acestuia permanentă. A fost arestat de mai multe ori, torturat în penitenciar, ca mulți dintre monahii, monahiile, preoții și credincioșii acelor vremuri. Caterisit de Biserică, la presiunea împuterniciților, se retrage în satul natal, unde a scris mii de pagini: Apologetică, Știință, Logică, Estetică, Etică, Psihologie, Eseuri (Dumnezeu în natură; Faust, ateul mântuit), Predici, Tâlcuiri la Apocalipsă și Pateric, Canoane -lucrări care au apărut acum prin pronie divină. Asociația a fost creată tocmai pentru ca opera ieroschimonahului Nil Dorobanțu să iasă la lumină, operă care să contureze întreaga sa personalitate de monah, ascet desăvârșit și teolog, de altfel fiind și doctorand la Părintele Profesor Dr. Dumitru Stăniloae.

În cuvântul de despărțire de starețul de vrednică pomenire, Victorin (Vasile) Oanele, al mănăstirii Sihăstria, Preafericirea Sa, Părintele Patriah Daniel, amintește de ucenicia starețului lângă renumitul pustnic Nil, la schitul Tarnița din județul Vrancea. Înaltpreasfințitul Dr. Casian Crăciun, în cuvântul de pomenire la 40 de zile al starețului Victorin, vorbește de vestitul ieromonah Nil Dorobanțu. Vrednicul de pomenire Epifanie Norocel a binecuvântat broșura mănăstirii Tarnița, apărută în 2009, unde la pagina 8 scrie: ,,Aici a viețuit o vreme un vestit monah, un mare ascet, profund înduhovnicit, renumit prin nevoințele și prin neîncetata rugăciune-ieroschimonahul Nil Dorobanțu”. Aceste aprecieri ale ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române arată că credința ieroschimonahului Nil Dorobanțu este ortodoxă, că viața este cunoscută și lăudată, că acțiunile acestuia au fost totdeauna îndreptate spre Slava lui Dumnezeu și întărirea Bisericii, aducând multă roadă în via Domnului, ca unul care a marcat viețile multor oameni, ce au intrat în monahism și preoție în anii 50.

S-a început publicarea operei sale la editura Babel din Bacău, prima carte intitulându-se sugestiv ,,Ieroschimonahul Nil Dorobanțu, nebun pentru Hristos și făclier al monahismului secolului 20”- lucrare îngrijită de preotul Adam Dumitru Ionel, care auzind de mult timp de Parintele Nil, în ultimul an a făcut o muncă asiduă de cercetare în arhivele ecleziastice și naționale, a strâns mărturii de la cei ce l-au cunoscut personal pe ieroschimonahul Nil,  documente, poze, cu care am avut o colaborare frumoasă și căruia îi mulțumim. A urmat tipărirea cărților ,,Mistica”, ,,Cuvinte Cerești vol. 1”, ,,Petru de la Maglavit-teofanie”, ,,Veronica de la Vladimirești-teofanie”,  urmând să apară o tâlcuire a Patericului egiptean cu titlul ,,Teofaniile din Pateric”.

Mărturiile despre ieroschimonahul Nil sunt emoționante: mare nevoitor, ascet desăvârșit, predicator neîncetat al pocăinței, neînduplecat în lupta cu păcatul, liturghisea și împărtășea zilnic, spovedea mii de oameni, priveghea toată noaptea, predica multe ore, înzestrat cu harisme deosebite (văzător cu duhul, „apărea și dispărea ca un meteor”- citat din arhivele Securității, era văzut neatingând pământul, la rugăciune în lumină, știa gândul omului și pe cele viitoare). Aceste mărturii, laolaltă cu apariția operei teologice, credem că vor scoate lumina de sub obroc și vor arăta marea personalitate duhovnicească a acestui vrednic luptător în via și în ogorul lui Hristos.

Zvonurile despre presupusul furt al trupului său au convins familia părintelui să ceară deshumarea acestuia,  pentru a clarifica situația.  Lucrul acesta s-a făcut legal, conform Legii 102/2014 Ar. 9, Al. 5.  În zilele de 28-29 septembrie a.c. s-a săpat în mormântul familiei, găsindu-se sicriul gol, trupul ieroschimonahului Nil Dorobanțu negăsindu-se în mormânt, lucru care a uimit pe toată lumea.

Asociația mulțumește preotului paroh Rață Daniel, părintelui consilier Zorilă Mihai, protopopului de Baia de Aramă, Ganțu Vasile, pentru sprijinul acordat, credincioșilor satului Crainici, pentru bunăvoința arătată, și împărtășim alături de ei tristețea că trupul părintelui nu a fost găsit. Sperăm că la nivelul Centrului Eparhial al Episcopiei Severinului să se constituie o comisie care să analizeze cazul misterios al acestei dispariții, care a produs multă durere atât familiei cât și credincioșilor.

Asociația se va concentra pe mai departe în publicarea operei ieroschimonahului Nil Dorobanțu. Puteți trimite noi mărturii pe adresa nildorobantu@yahoo.comwww. nildorobantu.ro – sau la numărul de telefon 0745960076.